În sfârşit, propunerea finală pentru viitoarea limuzină a preşedintelui rus Putin
Pentru moment, Putin are la dispoziţie o limuzină realizată de fabricantul rus ZIL, însă maşina poate fi considerată depăşită pentru standardele actuale, dar şi pentru imaginea modernă pe care preşedintele Rusiei o doreşte.
Micul fabricant rus Marussia, care activează şi în Formula 1, a decis să-i sară în ajutor lui Putin, aşa încât a realizat un concurs prin care invita designerii să vină cu propuneri pentru maşina prezidenţială.
Din cele 120 de proiecte intrate în competiţie, câştig de cauză a avut o limuzină desenată în colaborare de rusul Yaroslav Yakovlev şi olandezul Bernd Weel.
O maşină care, într-adevăr, pare foarte potrivită pentru energicul Vladimir Putin, această limuzină combinând forţa şi caracterul modern cu morga şi greutatea specifice imaginii Rusiei.
Acum rămâne să vedem când va decide Marussia intrarea în producţie a limuzinei şi ce pachet tehnic va alege pentru maşina prezidenţială. În plus, suntem curioşi dacă rivalul Obama le va cere subalternilor să-i ofere şi lui o limuzină mai modernă decât actualul Cadillac (maşinăa care l-a pus în câteva situaţii hilare până acum…).