În ce condiții poți ieși cu mașina din localitate după 18 mai
Luni, 18 mai, intră în vigoare legea care reglementează regimul stării de alertă. Aceasta prevede condiții stricte pentru ieșirea din localitate, printre care și completarea unei declarații pe propria răspundere. Iată în ce condiții poți ieși cu mașina din localitate după 18 mai, pentru a evita plata unei amenzi.
Până la intrarea în vigoare a legii care reglementează starea de alertă, adică luni, 18 mai, ne aflăm într-o zonă legislativă gri. Măsurile aplicabile în acest weekend au fost stabilite printr-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, dar această hotărâre nu prevede și sancțiuni pentru nerespectarea acestor măsuri. De luni, însă, intră în vigoare amenzile stabilite pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin această hotărâre. Printre măsurile introduse se află și condițiile în care se poate ieși cu mașina din localitate.
Potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, „este permisă deplasarea persoanelor în afara locuinței în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii”. Pe de altă parte, „deplasarea în afara localității sau a zonelor metropolitane” este interzisă, dar există și excepții.
În ce condiții poți ieși cu mașina din localitate după 18 mai
Chiar dacă ieșirea din localitate este în principiu interzisă, au fost stabilite și excepții la această regulă, excepții care sunt destul de largi. Astfel, se permite deplasare în interes profesional, inclusiv între locuință și locul de de desfășurare a activității profesionale, deplasarea în scop umanitar sau voluntariat, pentru activități agricole, pentru comercializare de produse alimentare, pentru administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente, centre de tratament, asistență medicală, îngrijirea unei rude, asistența persoanelor vârstnice, bolnave, sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie.
De asemenea, se permite deplasarea în afara localității pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane, deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială; deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.
Ca și pe timpul stării de urgență, ieșirea din localitate cu mașina se poate face doar după completarea unei declarații pe propria răspundere în care se specifică motivul deplasării. În cazul nerespectării acestor condiții, se poate aplica o amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei. Amenda crește la 1.000-5.000 de lei dacă se încearcă ieșirea dintr-o localitate care a fost pusă în carantină.