Potrivit transportatorilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a desfăşurat în ultima perioadă mai multe controale la firmele de transport rutier din Prahova şi Braşov, în urma cărora au fost recalificate retroactiv sumele acordate şoferilor cu titlu de diurnă neimpozabilă drept venituri de natură salarială. Prin urmare, inspectorii fiscali au calculat impozit pe veniturile din salarii, contribuţii sociale şi accesorii la toate aceste sume, anunţă Mediafax.
„În situaţia în care aceste măsuri anticipează o abordare generală a organelor fiscale faţă de tratamentul diurnei acordate şoferilor angajaţi de societăţile de transporturi, consecinţele sunt grave. (…) Este o nervozitate foarte mare în rândul transportatorilor. Se pune problema de a supravieţuirii. Vom falimenta în termen scurt, iar dacă măsura se aplică retroactiv vom intra în faliment imediat”, au explicat reprezentanţii transportatorilor.
ANAF a anunţat în cursul dimineţii, în timp ce conferinţa transportatorilor era în desfăşurare, că a dispus marţi suspendarea tuturor inspecţiilor fiscale la societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de transporturi, până la clarificarea aspectelor de natură fiscală privind modul de impozitare a diurnelor acordate şoferilor.
„În cursul anului 2014, organele de inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au demarat verificări pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, care se manifestă în domeniul muncii nedeclarate şi subdeclarate, în cadrul unui proiect pilot vizând creşterea conformării fiscale în domeniul impozitului pe salarii şi contribuţiilor sociale. În cadrul proiectului pilot au fost iniţiate inspecţii fiscale şi la societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de transporturi, urmare cărora a rezultat necesitatea clarificării tratamentului fiscal al diurnei acordate şoferilor care desfăşoară astfel de activităţi”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Conform legii, diurnele nu fac parte din salariul impozabil şi nu sunt nici purtătoare de CAS. Din acest motiv, afirmă autorităţile, mulţi transportatori preferau să ofere un salariu minim şoferilor, combinat cu diurne prea mari în raport cu salariul, drept pentru care concluzia lor a fost că aceştia au profitat de o scăpare a legii şi practic i-au salariat în acest fel pe şoferi. Răspunsul transportatorilor arată că acţiunea lor era perfect legală şi că o interpretare retroactivă a legii va duce la falimentul tuturor firmelor de transport din România, având în vedere şi faptul că au fost respectate normele privitoare la cuantumul diurnelor acordate.
Mai multe detalii despre ce doresc să facă transportatorii în cazul în care ANAF va continua totuşi măsurile punitive, citiţi pe Mediafax.