Imagini noi cu viitorul Opel Astra. Ce ascunde camuflajul?

Autor: Elena Luchian 29 iun. 2021 Știri auto

Opel revine cu imagini cu viitorul Astra. Mașina apare acoperită cu un camuflaj galben-negru. Dar ce ascunde, de fapt, acest camuflaj?

GALERIE FOTO

Opel îi anunță pe fanii legendarului Astra: noua generație va fi prezentată oficial în câteva săptămâni. Până atunci, constructorul german prezintă o serie de imagini cu mai multe prototipuri camuflate, la câteva zile de la dezvăluirea unor fotografii teaser. Nemții susțin că mașina este pe ultima sută de metri.

De această dată, unul dintre prototipuri apare rulând și în condiții de iarnă, în Suedia, în apropierea Cercului Polar, la -30 de grade Celsius. Și circuitul de teste de la Dudenhoften, dar și laboratoarele de la Russelheim au fost scenele etapelor de dezvoltare pentru viitorul Astra, înainte ca modelul să primească omologarea în vederea comercializării. Echipei de teste i s-a alăturat și CEO-ul companiei, Michael Lohscheller.

“Programul solicitant de testare merge excepțional de bine”, susține inginerul care coordonează dezvoltarea modelului, Mariella Vogler. “Echipa de dezvoltare, care include mai multe femei-inginer ca niciodată – a creat o generație nouă modernă, care îi va încânta pe clienții noștri.”

Viitorul Opel Astra – o cabină complet mascată în imaginile din timpul testelor

Sub camuflaj se ascund farurile și grila care vor urma designul celor dezvăluite odată cu noul Mokka. Forme rotunjite, aerodinamice și linii moderne vor putea fi observate odată ce modelul va scăpa de camuflaj.

În imaginile furnizate de Opel, nimic din cabină nu este la vedere. Instrumentarul de bord, consola centrală, tunelul median și chiar partea superioară a schimbătorului de viteze sunt complet acoperite. Știm însă, că acolo își va face apariția viitoarea generație a sistemului Pure Panel cu instrumentar de bord digital. Acesta și display-ul tactil vor fi unite sub unn capac de sticlă.

În premieră în gama Astra, odată cu sosirea celei de-a 11-a generații, vor fi disponibile versiuni electrificate, inclusiv versiuni plug-in hybrid. Viitorul Opel Astra va putea fi comandat atât ca hatchback cu cinci uși, cât și ca Sports Tourer.

Modelul va ieși de pe linia de asamblare a uzinei din Russelheim începând cu această vară.

VIDEO:


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide