Imagini în premieră cu Michael Schumacher, la peste 7 ani de la accident. Când le vom vedea?
Imagini în premieră cu Michael Schumacher, la peste 7 ani de la accidentul suferit la schi, vor fi difuzate în cadrul unui documentar care va prezenta viața pilotului de legendă.
Documentarul va fi difuzat în cea de-a doua parte a anului. Proiectul, demarat în mai 2019, a fost deja finalizat, dar pandemia de coronavirus a întârziat difuzarea. Filmul cuprinde imagini rare filmate de-a lungul carierei lui Michael Schumacher în Formula 1.
Familia pilotului a sprijinit proiectul. Mai mult, soția lui Michael, Corinna, a fost cea care a oferit echipei de producție imagini nemaivăzute până acum. Vor fi primele imagini cu septuplul camion din Formula 1 după accident. Surse neoficiale susțin că și Corinna va fi printre cei intervievați în documentarul cu titlul “Schumacher”. Tatăl Rolf, fratele Ralph și fiul Mick își vor face și ei apariția în film.
Proiectul a fost coordonat de Michael Wech și Hanns-Bruno Kammertons. Cei doi au lucrat și la un documentar despre viața legendei din tenis, Boris Becker.
Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, susține că filmul va arăta “pilotul nemilos și îndrăzneț din Formula 1, sportivul ambițios, mecanicul excelent cu un fler tehnic unic, colegul și omul de familie”.
Ce știm despre Michael Schumacher în prezent
Schumacher, acum în vârstă de 52 de ani, nu a mai fost văzut în public din decembrie 2013, atunci când a suferit un traumatism cranian sever. A căzut atunci la schi, lovindu-se cu capul de o piatră, pe pista din Meribel, din Alpii francezi. Două intervenții pe creier și luni de zile de comă indusă au urmat accidentului.
Nimic oficial nu a fost comunicat, dar surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au vorbit despre un tratament inovator cu celule stem la care Michael Schumacher este supus periodic într-un spital din Paris.
La această oră, germanul este îngrijit la reședința sa de pe malul lacului Geneva. Puțini sunt cei din afara familiei care au acces la el. Printre aceștia se regăsesc Jean Todt, fost șef la Ferrari și actual șef al FIA, Ross Brawn, fost manager la echipa de Formula 1, Mercedes-AMG, și omul de afaceri Flavio Briatore.