Instalațiile de GPL pot fi o soluție foarte bună pentru cei ce vor să economisească. Veți afla ce aspecte ar trebui urmate pentru ca procesul să decurgă așa cum trebuie.
Trecem printr-o perioadă în care prețurile carburanților au crescut destul de mult. Și nu doar prețurile carburanților au crescut, totul a devenit mai scump. Astfel, lumea se orientează către soluții alternative pentru a mai economisi din bani. Printre aceste soluții se numără renunțarea la mașinile termice în favoarea celor electrice. Nu toată lumea are banii necesari pentru o asemenea achiziție, dar poate renta instalarea și omologarea unei instalații GPL.
Pentru ca totul să decurgă așa cum ar trebui, youtuber-ul 99Vehicles vine cu câteva sfaturi.
În primul rând, motoarele aspirate natural se înțeleg cel mai bine cu instalațiile de gaz. Motoarele aspirate natural au presiuni de injecție mai mici, iar instalația de gaz va funcționa mai bine. De asemenea, injecția indirectă ar fi indicată.
În al doilea rând, se recomandă, așa cum am menționat, injecția indirectă. Acest tip de injecție pulverizează benzină înainte de supape și are presiuni de funcționare mult mai mici. Injecția directă pulverizează combustibil direct în camera de ardere și lucrează la presiuni ridicate. De altfel, este și un sistem mai pretențios, fapt care nu îl face la fel de pretabil pentru montarea unei instalații de gaz.
O altă recomandare ar fi ca motorul să aibă tacheți hidraulici. Nu sunt recomandați cei mecanici, deoarece au nevoie de reglarea jocului termic la intervale regulate de timp. Dacă nu sunt reglați corespunzător, pot genera consumuri mai mari, apare mirosul de gaz, iar sistemul GPL va trebuie și el constant calibrat. Motoarele cu tacheți hidraulici reglează acest joc într-un mod oarecum automat, fără să fie nevoie de alte intervenții mecanice.
Sursa: 99Vehicles