Hyundai Auto România, importatorul oficial al mărcii coreene în țara noastră, va derula o campanie de rechemare in service. Reprezentanții companiei au trimis notificări clienților prin care aceștia au fost informați să se prezinte în cel mai scurt timp în unitățile service autorizate pentru efectuarea gratuită a lucrărilor incluse de această campanie.
Campania de rechemare în service îi vizează pe clienții români care dețin un model electric Ioniq 5. Cei ale căror automobile se încadrează în perioadele de producție menționate în notificări au posibilitatea să se adreseze oricărui reparator autorizat Hyundai Auto România.
Aceștia vor primi o confirmare privind aplicabilitatea campaniei asupra unităților deținute. Campania se aplică exclusiv posesorilor de Ioniq 5, primul autovehicul electric din istoria mărcii sud-coreene. Automobilele au fost identificate de către reparatorii autorizați din rețeaua Hyundai prin seria de șasiu.
Campania de rechemare în service a modelelor Ioniq 5 vizează actualizarea software-ului unității de control al schimbătorului de viteze (SCU). Importatorul oficial al modelelor asiatice în România anunță că această problemă nu influențează în nici un fel siguranța autovehiculelor afectate.
Pentru moment nu au fost raportate incidente în legătură cu funcționarea necorespunzătoare a sistemului în cauză.