Hoții de mașini fac ravagii și devin din ce în ce mai ingenioși. Un german a rămas fără mașină chiar la intrarea în România. Mașina pe care o conducea era un Mercedes care valora peste 20.000 de euro.
Germanul a intrat în țară prin punctul de trecere a frontierei Turnu din județul Arad, la volanul unui Mercedes-Benz Clasa C. La un control de rutină, polițiștii de frontieră au descoperit că mașina acestuia, în valoare de 20.000 euro, era căutată de autoritățile din Germania.
„În data de 06.08.2020, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Turnu s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean german, în vârstă de 46 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, an de fabricație 2016, înmatriculat în Germania”, se arată într-un comunicat al Poliției de frontieră.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de autorităţile din Germania în data de 23.07.2020.
Bărbatul a declarat că autoturismul în cauză este proprietatea fratelui său şi că acesta l-a rugat să-l conducă până în Turcia, menţionând că nu avea cunoştinţă despre faptul că maşina era căutată de autorităţi. Acest lucru arată atenția pentru detalii a hoților de mașini, care falsifică acte pentru a susține poveștile memorate de cărăușii de mașini furate.
De asemenea, aceștia testează noi puncte de trecere a frontierei, mai puțin circulate, în speranța că vor păcăli mai ușor vigilența polițiștilor de frontieră. La fel de adevărat este faptul că mașinile care trec prin punctele vamale sunt doar arareori verificate amănunțit. În aceste condiții, mașinile furate pe care le descoperă polițiștilor sunt doar vârful aisbergului, o picătură într-un ocean de furturi auto.
Mijlocul de transport, în valoare de 20.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Cu numai două săptămâni în urmă, vameșii au fost uimiți de ingeniozitatea unui alt hoț de mașini, care încerca să treacă frontiera la volanul unui TIR având ascuns în remorcă un Mercedes ML 280 furat. Mercedes este marca favorită a hoților, se pare, dar aceștia se mulțumesc și cu modele Audi.