HILAR: vezi ce probleme a avut Putin la inaugurarea Lada Granta
This browser does not support the video element.
La inaugurarea noului model low-cost
Lada Granta a participat, evident, şi
prim-ministrul Rusiei, Vladimir Putin. Care nu putea rata
un astfel de eveniment, Lada Granta fiind deja considerată un
adevărat simbol naţional în devenire.
În mod interesant, modelul care i-a fost pus la
dispoziţie premierului rus nu a fost o versiune de top, ci una de
bază, după cum ne putem da seama datorită spoilerelor
negre, diferite de culoarea caroseriei, sau a faptului că maşina
era echipată cu jante ambutisate din tablă. Probabil Putin a dorit
să vadă cea mai ieftină Granta pentru a se convinge că proletarul
rus îşi va investi corect banii.
Putin s-a arătat foarte interesat de caracterul practic al
maşinii, verificând cu atenţie atât portbagajul, cât şi spaţiul
interior în spate. După care, aşa cum este normal, a vrut să vadă
cum se conduce Lada Granta. Moment în care camerele de filmat au
surprins o situaţie jenantă: maşina nu a pornit la prima
cheie, premierul având nevoie de mai mult timp şi mai multe
încercări până să reuşească, într-un final, să plece de pe
loc.
Bineînţeles, situaţia a devenit repede un subiect important în
mass-media din Rusia, iar acum Lada Granta e unul din
subiectele de glumă ale momentului: a pornit mai greu, dar, până la
urmă, a pornit. Parcă Băsescu nu a întâmpinat astfel de
probleme cu Loganul lui şi nici cu Duster-ul, nu-i aşa?
http://cache.tare.ro/4dcced35a0e08/videoplayer.swf?key=d5aeeca010f72ff5d42151c781a975b0
Epic: Putin nu reuseste sa porneasca noua Lada Granta! de pe
tare.ro