Haos pe DN1: Podul de la Azuga a intrat în reabilitare. Ce soluții au șoferii

Autor: George Cristea 05 mai 2021 Știri auto

Podul de la Azuga a intrat în reabilitare, iar restricțiile de circulație au produs haos pe DN1. Iată ce soluții au șoferii pentru a ocoli zona lucrărilor.

Intră în Galeria FOTO

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat demararea lucrărilor de reabilitare a podului de la Azuga, după ce în ultimele trei săptămâni au fost executate lucrări pregătitoare. Mai precis, este vorba de un pod metalic provizoriu, care să poată prelua o parte din trafic pe perioada lucrărilor. Din păcate, acesta nu va putea prelua în întregime traficul de pe DN1, astfel că se vor produce inevitabil blocaje. Acestea se adaugă la cele deja existente, care fac din parcurgerea Văii Prahovei un coșmar pentru șoferi.

Astfel, circulația mașinilor cu masa mai mică de 7,5 tone și a celor destinate transportului de persoane se va face pe una dintre benzile podului actual (un sens de circulație), respectiv pe podul metalic provizoriu (celălalt sens). În acest fel, fluxul rutier nu va fi întrerupt (nu sunt treceri semaforizate), dar circulația camioanelor va fi afectată de devierea pe DN1A Ploiești – Cheia – Săcele.

Haos pe DN1: Podul de la Azuga a intrat în reabilitare. Care este singura rută ocolitoare

„Au început lucrările la podul de la Azuga. Începând cu 5 mai, intră în vigoare și restricțiile de circulație, ce se vor aplica vehiculelor cu masă totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor destinate exclusiv transportului de persoane. Astfel, circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor menționate anterior, între Ploiești și Brașov, va fi deviată pe DN1A, pe ambele sensuri, pe traseul: DN1 – DN1A Centura Ploiești – DN1A – Intersecția DN1A cu DN1 Săcele”, se arată într-un comunicat al CNAIR.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor restricții, șoferii de camioane vor avea la dispoziție o singură rută pentru a ajunge la Brașov din sudul țării. Asta deoarece pe DN 73 Bucureștii – Pitești – Brașov este restricție de tonaj la podul de lângă Rucăr (Argeș), iar pe DN 10 Buzău – Brașov este interdicție pentru camioane la Siriu (jud. Buzău) cu deviere tot pe DN 1 A Cheia – Săcele. Transportatorii rutieri sunt nemulțumiți, dat fiind că DN1A Cheia Săcele este un traseu mult mai dificil, având un carosabil mai îngust și numeroase serpentine.

Noile restricții înseamnă coșmar și pentru șoferii de autoturisme, care în weekenduri și perioade aglomerate alegeau DN1A pentru a evita blocajele de pe Valea Prahovei. Începând de miercuri, 5 mai, aceștia vor fi nevoiți să aleagă între parcarea de pe Valea Prahovei și lunga coadă de camioane care se va forma pe DN1A Ploiești – Cheia – Săcele.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: CNAIR



Comentarii
Inchide