Guvernul a schimbat legea! Cine va mai avea dreptul, din 2024, să circule cu trotinete și biciclete electrice

Autor: Radu Țuțulan 02 ian. 2024 Știri auto
Guvernul a schimbat legea! Cine va mai avea dreptul, din 2024, să circule cu trotinete și biciclete electrice

Guvernul României a decis să schimbe legea și să introducă noi prevederi legale, ce restricționează circulația pe drumurile publice pentru trotinete și biciclete electrice. Iată în ce condiții vor mai avea dreptul cetățenii să folosească aceste tipuri de vehicule.

Uniunea Europeană a decis că se impune introducerea unor asigurări obligatorii pentru mai multe tipuri de vehicule.

Astfel, la propunerea Autorității de Supraveghere Fiscală, Guvernul a decis ca RCA să fie obligatorie pentru unele modele de trotinete și biciclete electrice.

Asigurare obligatorie RCA pentru trotinete electrice

Astfel, Guvernul a decis ca asigurarea de răspundere civilă să fie obligatorie pentru trotinetele electrice care depășesc viteza de 25 km/h.

Există însă şi exceptări foarte bine justificate în acest proiect de lege şi anume nu va mai exista obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulaţie şi a căror utilizare este interzisă. De asemenea, vor fi exceptate de la o astfel de asigurare fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie, destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie. O altă excepţie de la obligativitatea de asigurare este cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv a curselor şi competiţiilor, dar această exceptare se aplică numai în cazul în care organizatorul sau orice altă parte implicată în eveniment are încheiată o asigurare sau pune la dispoziţie o garanţie alternativă care acoperă eventualele prejudicii care ar fi intrat sub incidenţa unui RCA classic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, citat de stiripesurse.ro.

În schimb, asigurarea este obligatorie pentru orice vehicul acționat exclusiv în mod mecanic, care :

  • atinge o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h;
  • are o masă proprie maximă mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h.

Pentru celelalte tipuri de trotinete sau biciclete electrice care nu se încadrează în aceste criterii există opțiunea încheierii unei asigurări facultative. Aceasta poate acoperi răspunderea proprietarului sau a conducătorului.

Practic, prin această decizie, se interzice folosirea trotinetelor și bicicletelor electrice mai puternice, dacă acestea nu sunt asigurate.

Poliția Locală îi poate amenda pe cei care conduc trotinete

O altă modificare a legii, s-a produs în dă dreptul polițiștilor locali să sancționeze pe cei care conduc trotinete electrice atunci când încalcă legea.

Constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede, trotinete electrice și vehicule cu tracțiune animală”, se precizează acum în textul legii care permite Poliției Locale să constate și să sancționeze abaterile comise în trafic.

Până acum, polițiștii locali puteau sancționa doar pietoni, bicicliști, conducători de mopede și de căruțe. Dar nu exista și mențiunea care făcea referire la trotinetiști. Singurii care aveau competențe în acest sens erau polițiștii rutieri.

Trotinetele, un pericol public?

Indisciplina în trafic a trotinetiștilor a atras nemulțumirea multor oameni.

Atît în România, cât și în Italia, Norvegia, Suedia sau Portugalia au fost luate măsuri restrictive împotriva trotinetiștilor.

În multe capitale, utilizarea trotinetelor electrice de închiriat a fost restricționată sau chiar interzisă. În Barcelona și Montreal, de exemplu, circulația acestora a fost interzisă cu totul.

În Paris, municipalitatea a interzis folosirea trotinetelor electrice de închiriat începând cu data de 31 august 2023.

În țara noastră s-au produs doar în anul 2022 peste 1.300 de accidente în care au fost implicați cei aflați pe trotinete electrice. Din acestea a rezultat decesul a 7 oameni, peste 160 de răniți grav și 1.233 de răniți ușor. Peste 90% dintre accidente s-au produs din vina celor aflați pe trotinetă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: elements.envato.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide