Cum arată Golden Gate-ul de Brăila la început de 2022? Podul suspendat peste Dunăre prinde contur
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila prinde din ce în ce mai mult contur.
Cablurile principale aproape au fost finalizate, urmând ca în curând să putem vedea primele porțiuni din tablier ridicate și montate. Deși lucrările la podul propriu-zis sunt în grafic – și ar urma astfel să fie gata în acest an – execuția drumurilor de acces este cea care dă emoții. Fără drumurile de acces gata, podul finalizat peste Dunăre ar rămâne pentru un timp doar un „muzeu” în aer liber, informează Hotnews.ro.
În prezent, asocierea italo-niponă Astaldi – IHI Infrastructure System lucrează la cablurile masive care vor susține tablierul podului, mai exact la compactarea toroanelor. Cablurile principale, formate din 16 toroane, au fost formate prin tragerea de la un bloc de ancoraj la altul a câtorva mii de fire din oțel zincat fiecare cu diametru de 5,38 mm.
Aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare pământul de două ori, după cum detalia Compania de Drumuri. Cele două cabluri principale astfel formate vor avea o greutate totală de peste 6.700 tone.
Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre de la Brăila este de 1.974 de metri
Deschiderea centrală este de 1.120 metri. Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.
„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.
În total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri, iar pe lângă el se construiesc și alți 23 de kilometri de drum nou care să lege podul de infrastructura rutieră din zonă. Realizarea podului propriu-zis este în prezent în grafic și ar urma să fie gata până la finalul anului.
VIDEO