Gheorghe Dincă şi-a schimbat permisul în 2018, cu aviz psihologic

Publicat: 31 07. 2019, 14:31
Actualizat: 23 06. 2020, 17:37

Gheorghe Dincă, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a recunoscut uciderea Alexandrei Măceşeanu şi a Luizei Melencu, şi-a reînnoit premisul de conducere în 2018.

Potrivit şefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Florin Hoară, citat de Mediafax, Gheorghe Dincă avea permis de 40 de ani şi a prezentat, la schimbarea documentului, toate actele necesare, inclusiv avizul psihologic.

Avizul psihologic este necesar pentru obţinerea sau reînnoirea permisului de conducere şi, teoretic, ar trebui să stabilească dacă persoana testată este în măsură sau nu să conducă un autovehicul.

„Testele psihologice sunt absolut standard, sunt banale. E foarte uşor să spui că nu ai simţit ceva la un moment dat, testele sunt usor de trecut cu un pic de inteligenţă”, a declarat Anca Maftei, psiholog şi psihoterapeut, pentru ProMotor.ro

Practic, acest document a devenit în anumite cazuri o formalitate care trebuie îndeplinită, iar unele unităţi emitente nu pun mare preţ pe testare. Uneori, acest examen critic pentru siguranţa şoferului şi a altor participanţi la trafic este efectuat în mai puţin 10 de minute.

„Testul psihologic standard pentru permis vizeaza atenţia, partea de stres, capacitatea individului de conduce. Nu vizează sistemul valoric, ci doar dacă acea persoana poate să conducă maşina”, a declarat Anca Maftei.

Testele psihologice pentru permis, mai riguroase doar în cazul şoferilor profesionişti

Potrivit Adevărul, legislaţia actuală în domeniu presupune testarea psihologică complexă doar candidaţilor care încearcă să obţină permisul auto la categoriile de profesionişti.

Persoanele care efectuează testul pentru obţinerea avizului psihologic necesar pentru permisul de conducere categoria B au parte de un parcurs mult mai lejer. Sunt necesare datele personale, câteva răspunsuri la întrebări precum dacă suferă de boli psihice sau dacă are gânduri suicidale, iar ulterior câteva teste simple de atenţie.

„Testele psihologice actuale nu testează decât la suprafaţă, sunt îndreptate către a identifica capacitatea persoanei de a conduce în siguranţă, astfel ca sunt relevante procesele interne de percepţie, atenţie, sfera anxietăţii şi mai putin aspecte valorice sau caracteriale”, spune Anca Maftei, psiholog şi psihoterapeut, pentru ProMotor.ro.

Rămâne în discuţie rigurozitatea cu care se efectuează testarea psihologică, care depinde de la medic la medic, însă în ultimii ani au existat cazuri în care anumite unităţi elibereau fişe pentru obţinerea permisului auto fără a efectua consultaţiile necesare.

Actualele teste psihologice nu pot evalua narcisismul sau psihopatia unei persoane, însă, potrivit Ancăi Maftei, un psiholog clinician poate identifica o posibilă tulburare a personalităţii.

Anca Maftei este psiholog, psihoterapeut şi hipnoterapeut, absolventă a Universita degli studi di Padova.

Gheorghe Dincă ar fi fost internat de mai multe ori într-o secţie de Psihiatrie

Gheorghe Dincă urează să fie supus astăzi unei expertize psihiatrice la Penitenciarul Jilava.

Surse medicale din judeţul Olt au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Slatina.

Potrivit acestora, ultima internarea avut loc în aprilie 2010. Atunci, bărbatul a fost internat pentru sindrom anxios depresiv, dar în spital medicii i-au pus ca diagnostic secundar „Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii alcoolului”, sindrom de dependenţă, sindrom amnezic şi hepatită alcoolică.