Gest extrem pentru un loc de parcare în Bucureşti
Update 5 aprilie
Crima s-a petrecut marţi seară, în zona intersecţiei dintre Şoseaua Mihai Bravu şi Strada Baba Novac. Conform celor de la Digi24 victima ar fi ocupat cu maşina spaţiul pe care voia să parcheze agresorul, iar cel din urmă nu a suportat acest lucru şi a folosit un cuţit pentru a-şi face dreptate. Agresorul, care a fugit de la locul faptei, a fost prins în scurt timp şi a fost dus la secţia 7 de poliţie.
Un şofer a rezolvat un conflict în trafic în cel mai rău mod posibil – cu cuţitul. Incidentul a avut loc marţi seara, în Sectorul 3. Un şofer a înjunghiat alt conducător auto şi a fugit de la locul faptei. Victima a fost transportată la spital, iar poliţiştii au identificat agresorul care a fost dus la audieri la secţia 7 Poliţie.
”Unul dintre ei l-a lovit pe celălalt cu un obiect înţepător, după care a părăsit în viteză locaţia. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje ale Secţiei 12 Poliţie, care au luat primele măsuri, atât cu privire la partea vătămată, cât şi la demararea investigaţiilor şi identificării de martori care să poată da detalii cu privire la eveniment”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei, informează Adevărul.ro.
Cercetările au fost preluate si sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti si Serviciul Omoruri în vederea stabilirii situaţiei.