Genesis G80 Sport este mașina lansată cu intenția de a le complica soarta modelelor M de la BMW și AMG de la Mercedes. Constructorul asiatic promite însă, un preț mai accesibil decât al rivalilor.
Genesis G80 Sport este cea mai sportivă versiune a gamei în care a apărut recent și prima motorizare electrificată, Electrified G80. Mașina vine cu nuanța exclusive Cavendish Red. Denumirea culorii este inspirată de o regiune aflată pe insula canadiană Prințul Eduard.
Are bare redesenate, are prize de aer mai mari și un look mai agresiv. Genesis și-a echipat modelul cu o serie de detalii cromate, care îi scot în evidență silueta alungită. G80 poartă jante din aliaj de 20 de inci. În mod surprinzător, imaginile publicate de constructorul asiatic arată etriere de culoare roșie la roțile din față și de culoare neagră la cele din spate.
Cabina continuă linia îndrăzneață a exteriorului. Scaunele, fețele ușilor și partea inferioară a bordului sunt îmbrăcate în piele Sevilla Red, una dintre cele trei culori disponibile pentru interior.
Pedalele prezintă finisaje din aluminiu. De fapt, aluminiul și fibra de carbon sunt materiale care se regăsesc doar la bordul noului Genesis G80 Sport.
Sunt puține butoane fizice la bord. funcțiile lor sunt preluate de ecranul tactil și de comutatoarele rotative.
Lansarea pe piață a noii versiuni va avea loc în toamnă. Tot atunci vom afla mai multe detalii tehnice. Genesis confirmă însă prezența direcției spate, care reduce semnificativ raza e bracaj și face sedanul mult mai simplu de manevrat în spații înguste.
Cel mai probabil, Genesis G80 Sport va fi pus în mișcare de un motor V6 twin-turbo de 3,5 litri. Pentru a-și confirma natura sportivă, va trebui să ofere mai multă putere decât Electrified G80 cu 365 CP. Fotografiile oficiale publicate de constructor arată că modelul va fi echipat cu tracțiune integrală 4WD. Resursele vor ajunge astfel la ambele punți.