Gama Benelli 2007

Publicat: 20 10. 2006, 14:26

All-rounderul Tre-K a ajuns la stadiul de model de serie şi se pare că va primi şi o variantă de 900 cmc, au fost prezentate TnT 899 şi TnT 1130 Sport Evolution, dar cap de afiş au fost Due 756 şi BX 449. Tre-K este un adventure care se plasează în aceeaşi clasă cu noul Triumph Tiger 1050, cu BMW R 1200 GS sau cu Honda Varadero. Motorul tricilindric de 1.130 cmc este preluat de la TnT, însă dezvoltă cu 12 CP mai puţin (125 CP la 9.000 rpm).

Cadrul este deasemenea derivat din cel al TnT-ului, însă a primit o basculă mai lungă şi o furcă mai înaltă. Ampatamentul a crescut astfel la 1.512 mm.

Înălţimea şeii, de 810 mm, îl face mai accesibil faţă de toţi concurenţii săi, în vreme ce puterea maximă este un record în această categorie (cel mai apropiat concurent fiind Tiger-ul 2007, cu 117 CP).

Tot la Intermot a putut fi admirat şi Benelli Tre-K Amazonas, un concept care, dacă va ajunge în showroomuri, va rivaliza cu BMW R 1200 GS Adventure şi KTM 990 Adventure S. Amazonas este echipat cu anvelope enduro.

Atât TnT, cât şi Tre-K ar putea beneficia şi de o motorizare de 899 cmc, derivată din motorul original de la Tornado. Nu ştim câţi cai va oferi acest tricilindru pentru cele două modele, însă cu siguranţă vor fi mai puţini decât în cazul lui Tornado, deci sub 136 CP la 11.500 rpm.

Familia TnT 1130, pentru că nu putem vorbi despre un singur model, s-a îmbogăţit cu încă un membru: Sport Evolutione, motocicletă naked cu o echipare demnă de o supersportivă.

Cele mai importante noutăţi ale standului italian au fost însă Due 756 şi BX 449. Prima este un naked cu motor bicilindric derivat din propulsorul de 1130 cmc prin „amputarea” unuia din cei trei cilindri. Cadrul din aluminiu este complet nou şi este realizat din două piese printr-o tehnologie asemănătoare cu cea folosită de Yamaha la cadrul lui FZ6. Furca faţă este inversată, iar pe spate este folosit un sistem similar cu cel de la Honda CBR 600RR.

Designul se înscrie în stilul italian deschis de MV Agusta Brutale şi Bimota DB6. Din declaraţiile oficialilor reiese o putere maximă de peste 100 CP şi o masă la gol în jurul a 170 kg, însă aceste cifre sunt speculative, modelul fiind încă în stadiul de proiectare.

Tot în acelaşi stadiu se află şi BX 449, prima motocicletă de motocros a firmei. Motorul este un monocilindru „bialbero” (cu distribuţie DOHC) de 450 cmc, iar cadrul este de tip perimetral închis din aluminiu. În scurt timp va fi lansată şi o versiune de supermoto.

Se pare că noii proprietari chinezi ai casei italiene au dat undă verde proiectelor care nu îşi găsiseră locul sub vechea comenduire. Nivelul tehnologic nu pare să fi scăzut, aşa cum preconizau unii analişti, deci chinezii îşi ţin promisiunea de a păstra identitatea şi valorile mărcii Benelli.