Gama Audi A5 este acum mai atractivă ca niciodată – GALERIE FOTO

Publicat: 16 09. 2019, 16:28

Audi A5 Sportback, A5 Coupé şi A5 Cabriolet beneficiază acum de un look nou, cu linii mai tensionate şi de conceptul de operare revoluţionar, MMI touch. Tehnologia mild-hybrid oferă un nivel foarte ridicat de confort, reducând totodată consumul de combustibil. Motorul 3,0 TDI cu compresor electric şi sistemul electric de 48 de volţi al modelului actualizat Audi S5 Sportback şi S5 Coupé asigură puterea pe măsura designului.

Noul limbaj de design Audi

Audi a revizuit în detaliu exteriorul, partea din faţă, în special, emanând forţă şi mai dinamică. Grila Singleframe a radiatorului cu design de fagure este mai subţire şi mai lată. Fantele de ventilare de deasupra grilei radiatorului amintesc de modelul clasic, Audi Sport quattro, din 1984.

În partea sa inferioară, bara de protecţie se încheie cu un blade marcant, cu prize de aer mai mari. Pragurile noi conferă profilului un aspect mai suplu, iar inserţia difuzorului cu terminaţiile trapezoidale ale sistemului de evacuare conferă părţii din spate o lăţime impunătoare.

Toate versiunile de caroserie şi motorizare ale gamei A5 sunt echipate standard cu faruri LED

Audi oferă farurile Matrix LED cu blocuri optice spate cu LED cu lumini de semnalizare dinamice ca dotare opţională. Clienţii care optează pentru versiunea de top vor avea maşina echipată cu faruri Matrix LED cu lumini de semnalizare dinamice şi cu secvenţe dinamice ale fluxului de lumină. Structura liniilor de echipare este, de asemenea, nouă.

Alături de versiunea de bază, exteriorul este acum disponibil în două variante opţionale: advanced şi S line. Modelele S şi A5 Cabriolet dispun, de asemenea, de look-ul lor unic. Liniile pentru exterior pot fi acum liber combinate cu pachetele S line şi design selection pentru interior. 

Citeşte şi

Nokian a lansat în Austria noile anvelope SUV Powerproof şi SUV Wetproof

BMW Concept 4, una dintre cele mai spectaculoase apariţii de la Salonul Auto de la Frankfurt 2019 – GALERIE FOTO

Maşină de lux parcată neregulamentar a fost ridicată de poliţişti: „Dacă l-au zgâriat, dă primăria faliment” – FOTO

Primele imagini cu noua electrică Volkswagen ID.3 de la Frankfurt – FOTO