Gabi Imre JR (17 ani), tânărul fenomen al driftului românesc, triumfă pe Transrarău
Pilotul brașovean Gabi Imre jr, în vârstă de 17 ani, a câștigat singura etapă montană de drift de pe continent, organizată pe Transrarău, la 1.500 de metri altitudine în Suceava, și este mare favorit să devină cel mai tânăr campion național din istorie.
Aproape 40 de piloți din 4 țări au luat startul în a patra rundă din Campionatul Național de Drift, care a revenit pe TransRarău după un an de pauză. În ciuda vremii schimbătoare, cu ploaie în ambele zile, mii de spectatori au fost prezenți pentru a vedea derapajele controlate oferite de profesioniști.
Calificat de pe locul 1 după ce a obținut cel mai mare punctaj din partea arbitrilor internaționali, 95,67 puncte dintr-un maximum de 100, Imre jr a pilotat impecabil în battle-uri. Cu tur liber în Top 16, brașoveanul a trecut ulterior, în drumul spre primul loc, de Marian Croitoru, Bogdan Păruriu și bulgarul Yordan Mladenov în finală.
Datorită acestei victorii, Imre jr a ajuns la 400 de puncta acumulate în primele patru etape, fiind urmat în clasamentul general de Natalia Iocska (316p), locul 3 pe TransRarău, și de bulgarul Ivan Ivanov (299p), eliminat în Top 8 la etapa din weekend.
Gabi Imre JR – campion la 17 Ani
Practic, pentru a deveni oficial cel mai tânăr campion național din istoria României la drift, Imre jr trebuie doar să se califice în Top 16 la ultima etapă a sezonului, programată să aibă loc pe 7-8 septembrie în Piața Constituției din București. În caz contrar, ar depinde de rezultatele următorilor doi clasați în top.
„Trăiesc un vis, parcă nu îmi vine să cred că sunt atât de aproape. Am trăit cu mari emoții la această etapă pentru că motorul avea probleme și se putea distruge oricând, însă am reușit să trec cu bine. Abia aștept etapa de la București, o tratez foarte serios pentru că orice greșeală mă poate costa totul”, a spus Imre jr la final.
La Semi Pro, victoria de pe TransRarău i-a revenit chiar unui sucevean, Alex Pădurariu, în vârstă de numai 16 ani, care a trecut în battle-ul final de Cristian Tauru. Pe locul 3 la etapă, ucraineanul Eduard Didenko și-a asigurat și matematic titlul de campion la această divizie, astfel că de anul viitor va concura la clasa Pro.