Fuziunea dintre Fiat Chrysler şi PSA a fost aprobată de Uniunea Europeană

Publicat: 21 12. 2020, 17:31
Actualizat: 21 12. 2020, 17:37

Grupurile active în producţia auto Fiat Chrysler Automobiles şi PSA Group, proprietarul Peugeot, au primit aprobare de la Uniunea Europeană pentru a fuziona, trecând peste cea mai apăsătoare problemă care a ţinut pe loc în ultimul an o tranzacţie din care se naşte al patrulea cel mai mare producător auto din lume.

Comisia Europeană a anunţat că temerile legate de concurenţă au fost domolite după ce companiile au promis că vor utiliza facilităţile din Franţa şi Spania pentru a produce vehicule şi pentru rivalul Toyota Motor.

Mai mult, o altă condiţie impusă de UE arată că cele două grupuri trebuie să îşi deschidă activitatea reţelei atelerielor de mentenanţă şi pentru alţi competitori din piaţă, scrie Ziarul Financiar.

Temerile Comisiei Europene au plecat de la posibilitatea ca fuziunea celor două companii să aibă un impact hotărâtor în piaţa camionetelor mici – care sunt cruciale pentru piaţa de livrări şi curierat. „Accesul la o piaţă a camionetelor comerciale competitivă este important pentru multe companii mici şi mijlocii şi pentru mulţi liber-profesionişti”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă.

Va fi al patrulea producător auto la nivel global

Unirea dintre cele două companii ar urma să creeze al patrulea mare producător auto global, care va lua numele Stellantis. Un grup auto care ar atinge profituri consistente din vânzarea camioanelor RAM şi SUV-urilor dezvoltate de Jeep pentru şoferii din Statele Unite, într-o mişcare de finanţare a măsurilor de asigurare a neutralităţii emisiilor de carbon din Europa şi China.

Stellantis va avea o listă de branduri impresionantă: Fiat, Jeep, Dodge, Ram, Maserati, Peugeot, Opel şi Citroen

Acordul dintre cei doi producători auto ar uni branduri precum Fiat, Jeep, Dodge, Ram şi Maserati cu nume precum Peugeot, Opel şi Citroen, în timp ce reducerile anuale de costuri ar ajunge la 5 miliarde de euro. FCA şi PSA au declarat că vor completa fuziunea în primul trimestru din 2021.