Franţa – vânzări record în 2009
Ministrul Industriei din Franţa, Christian Estrosi, a declarat
pentru cotidianul francez
Les Echos, că sectorul auto din Hexagon se îndreaptă
spre un record în acest an. Conform acestuia, în 2009
înmatriculările de automobile noi vor ajunge la 2,27 milioane de
automobile, cu o creştere de 10% faţă de anul trecut. Un nivel
similar a mai fost atins doar în 2001, de atunci creşterile
fluctuând de la an la an dar fără vârfuri semnificative.
Potrivit aceleaşi publicaţii economice, motorul acestei
creşteri au fost stimulentele de înnoire a parcului auto care au
ajutat constructorii francezi să vânda mai mult. Francezii
punctează şi un alt aspect, spunând că deşi companiile au avut de
câştigat, o parte importantă din automobilele vândute au fost
făcute în fabricile low cost din estul Europei. Acest fapt se pare
că nu a ajutat semnificativ piaţa muncii din Franţa, care se află
încă în zodia crizei.
Citind printre rânduri, ne dăm seama că Les Echos arată cu
degetul Renault care produce Dacia în România şi alte modele
accesibile în Turcia. Împreună cu Peugeot, cei doi
constructori au avut cele mai mari cote şi cele mai importante de
creşteri absolute, adică dublu decât rivalii
non-francezi.