Francezii transformă orice maşină într-una electrică. Cât costă conversia?
Compania franceză Transition-One a dezvoltat o metodă simplă şi nu foarte costisitoare prin care o maşină cu sistem convenţional de propulsie poate fi convertită la un sistem de propulsie full-electric. Aceştia au prezentat recent primul lor prototip, un Renault Twingo din 2009, care are o autonomie electrică de 180 km.
Modulele bateriei sunt provenite de la maşini Tesla scoase din uz, acestea fiind instalate în trei zone ale maşinilor: unul în fostul compartiment al motorului şi două în spaţiul ocupat anterior de rezervorul de combustibil. Întregul sistem electric cântăreşte aproximativ 120 de kilograme, aproximativ la fel ca un grup motopropulsor clasic.
Potrivit fondatorului companiei, Aymeric Libeau, Transition-One se adresează celor care nu-şi pot permite să plătească preţul mare al unui vehicul electric. „Transformăm cele mai populare modele europene în maşini electrice”, declară mândru acesta. Libeau este încrezător că va reuşi să convertească în jur de 4.000 de maşini doar în cursul anului 2020.
În acest moment, „cele mai populare modele” înseamnă pentru Transition One Renault Twingo II, Fiat 500, Citroen C1, Peugeot 107, Toyota Aygo şi VW Polo. Întreaga operaţiune de conversie costă în jur de 8.500 de euro, dar în Franţa guvernul subvenţionează astfel de iniţiative, astfel că preţul final pentru francezi este mai mic, în jur de 5.000 de euro.
Conceptul este interesat, dar preţul de 8.500 de euro şi autonomia limitată face ca un model electric citadin de pe piaţa second-hand (cum ar fi un smart electric, sau Fiat e500) să fie o propunere mai atractivă. Cu performanţe mai bune şi un preţ mai agresiv, Transition-One ar putea inaugura o nişă de succes.