Mașini istorice ajung din ce în ce mai des la Registrul Auto Român (RAR), sunt deosebite și în stare bună de funcționare. O mașină care da fiori multor șoferi în perioada comunistă a ajuns acum la RAR. Este modelul Dacia cu patru faruri, Dacia 1310 cu inscripția Miliția.
Cu puțin înaintea autospecialei Miliției a intrat la RAR și un trabant.
„Dimineața de luni a semănat la RAR Grivița cu o scenă desprinsă din filmele de pe vremuri. Nu știm cum ar fi arătat o urmărire în trafic în vremea în care Dacia 1310 era autospeciala Miliției, dar caracteristicile tehnice ne fac să credem că Trabantul, fie el și dotat cu motorul în patru timpi, nu prea avea șanse de scăpare.
În realitate, cele două automobile nu aveau cum să fie implicate vreodată într-o urmărire în trafic, deoarece modelul 1.1 al celor de la Trabant s-a fabricat începând cu anul 1990, când autospeciala Miliției era deja istorie”, au scris pe Facebook reprezentanții RAR.
Dacia a schimbat numele modelului 1300 în 1310 în 1982, când a apărut modelul cu patru faruri. În 1983, a urmat Dacia 1410 Sport, o versiune coupe cu două uși și un acoperiș coborât.
Ultimul model 1310 a fost numit „Berlina” sau „Break”, pentru sedan sau, respectiv, break. În efortul de a ține pasul cu standardele moderne, ultima versiune a fost echipată cu sistem de injecție de combustibil și un convertor catalitic, respectând standardele de emisii Euro2.