Formula 1: Cum se simte Mick Schumacher după teribilul accident suferit în Arabia Saudită (cu video)

Autor: Mihai Morcovescu 28 mart. 2022 Știri auto

Mick Schumacher, pilotul echipei de Formula 1 Haas, a trecut prin momente cumplite în calificările pentru Marele Premiu al Arabiei Saudite. Germanul a suferit, sâmbătă seară, un accident teribil după ce monopostul cu care rula cu peste 200 km/h s-a izbit violent de un parapet pe circuitul stradal de la Jeddah.

Cu cine a vorbit prima dată Mick Schumacher după accident?

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Mick Schumacher (23 de ani) a fost implicat într-un accident îngrozitor în timpul calificărilor pentru MP al Arabiei Saudite. Cu doar cinci minute înainte de finalul celei de-a doua sesiuni de calificări, pilotul Haas a pierdut controlul monopostului și s-a izbit violent de parapet. Echipele medicale au venit imediat, iar pilotul a fost extras din monopostul făcut praf.

Imediat, a fost arborat steagul roșu, iar calificările au fost întrerupte zeci de minute până când mașina lui Schumacher a fost scoasă de pe circuit. Fiul legendarului Michael Schumacher a fost dus cu ambulanța la centrul medical al circuitului saudit.

Mick și-a revenit destul de repede din șoc, însă a fost transportat cu elicopterul la spital pentru verificări suplimentare. Primele vești bune au venit din partea echipei Haas, Oficialii team-ului american au confirmat că Schumi Jr. „este bine din punct de vedere fizic” și că a vorbit cu mama lui. Ulterior, el s-a întors în camera de hotel.

Driver-ul german a fost prezent la standul echipei Haas de unde a urmărit cursa. El l-a susținut pe colegul său Kevin Magnussen, care a ocupat locul 9.

Când va reveni Schumi Jr. pe circuit?

Pilotul a postat ceva mai târziu și o fotografie pe Twitter și i-a anunțat pe fani că este în afara oricărui pericol. „Salutare, tuturor. Vreau doar să vă spun că sunt ok. Vă mulțumesc pentru mesaje. Monopostul s-a comportat excelent, vom reveni mai puternici, Haas”, a fost mesajul lui Mick Schumacher.

Cu toate acestea, Mick nu a vrut să riște și, de comun acord cu șefii echipei sale, nu a luat startul în cursa de la Jeddah. El va reveni în monopostul Haas cu numărul 47 peste două săptămâni, cu ocazia Grand Prix-ului de la Melbourne.

Sursa: Formula 1


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Formula 1


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide