Reprezentanţii Ford au solicitat sprijinul autorităţilor locale pentru a interveni ca lângă fabrica de la Craiova să nu mai fie construite locuinţe. "S-a pus problema construirii de locuinţe din jurul Ford. Ni s-a cerut să intervenim şi să nu mai dăm niciun fel de aprobare de construire în această zonă, pentru că în această fabrică se va lucra şapte zile din şapte şi 24 de ore din 24”, a precizat, conform MEDIAFAX, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, prezent la întâlnirea între autortiăţile locale şi trimişii Ford.
În perioada următoare Ford pregăteşte facilităţile de producţie, conform planului, pentru ca în această toamnă va ieşi prima maşină, probabil modelul Ford Transit Connect Facelift, ce care l-am prezentat zilele trecute, iar de anul viitor un alt tip de maşină va fi produs la Craiova.
Reprezentanţii Ford România au participat, luni, la Primăria Craiova, la o dezbatere publică la care directorul Dionisio Campos a anunţat că firma a investit 16 milioane de euro pentru "îmbunătăţirea condiţiilor de mediu" de la fabrica din Craiova şi că totul decurge conform planului, în ciuda crizei economice.