Ford Kuga are acum și o versiune full hybrid cu 190 CP

Autor: George Cristea 17 nov. 2020 Știri auto

Ford Kuga are acum și o versiune full hybrid cu 190 CP, după ce producătorul american a anunțat disponibilitatea modelului Kuga FHEV. Este a treia versiune electrificată a lui Kuga, alături de Kuga mHEV (mild hybrid) și Kuga PHEV (plug-in hybrid).

Intră în Galeria FOTO

Ford completează gama de motorizări electrificate ale lui Kuga cu o versiune full-hybrid care promite o autonomie impresionantă, de 1.000 de kilometri. Modelul poate fi comandat opțional cu sistem de tracțiune integrală inteligentă și o cutie de viteze care simulează schimbarea treptelor.

Ford Kuga FHEV are o baterie cu capacitatea de 1,1 kWh pentru alimentarea motorului electric, dar nu oferă detalii despre putearea acestuia. Puterea totală a sistemului hibrid, care mai include un motor pe benzină de 2,5 litri, este de 190 CP. Motorul termic funcționează în ciclu Atkinson, pentru o eficiență maximă.

Kuga Full Hybrid este primul Kuga ce combină un sistem de propulsie electrificat cu sistemul de tracțiune integrală inteligentă Ford All-Wheel Drive. Kuga Hybrid completează cea mai electrificată gamă pentru un singur model, oferită vreodată de Ford și se alătură variantelor Kuga Plug-In Hybrid si EcoBlue mild Hybrid de 48 de volți, alături de motoarele tradiționale pe benzină și diesel pentru a completa o gamă largă și cuprinzătoare de sisteme de propulsie.

Ford Kuga FHEV: motorizare full hybrid cu 190 CP

Grupul propulsor Kuga Hybrid oferă un răspuns liniar la accelerație, în timp ce comută automat între puterea pur-electrică, hibridă și cea pe benzină. Cea mai recentă generație a transmisiei Ford este concepută special pentru a funcționa cu motorul pe benzină de 2,5 litri – reglând fără probleme rapoartele pentru performanță optimă și eficiență a consumului de combustibil într-o serie de condiții de conducere. Accelerarea 0-100 Km/h se face în 9.1 secunde pentru varianta cu tracțiune față.

Prețul de pornire pentru versiunea FHEV a lui Kuga este de 30.600 de euro, aceasta fiind cu 2.500 de euro mai scumpă decât motorizarea diesel EcoBlue mHEV de 150 CP. Prețul este valabil pentru echiparea de bază Trend și versiunea cu tracțiune față. Sistemul de tracțiune integrală adaugă 1.800 de euro la acest preț.

Sperăm că această versiune nu va fi afectată de problemele bateriei cu care s-a confruntat versiunea cu încărcare la priză Kuga PHEV. O operațiune de rechemare a fost anunțată de Ford, fiind afectate inclusiv 90 de unități vândute clienților din România.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide