Ford BlueCruise, tehnologia de conducere cu mâini libere, poate fi utilizată pe anumite autostrăzi din Europa

Autor: ProMotor 31 iul. 2024 Știri auto

Tehnologia de conducere cu mâini libere Ford BlueCruise poate fi acum utilizată în 15 țări europene, în urma aprobării de către Comisia Europeană.

Acest lucru permite accesul la mai mult de 133.000 de kilometri de autostrăzi desemnate din întreaga Europă, numite Zone Albastre. De exemplu, un client poate utiliza BlueCruise în șase țări într-o călătorie din Suedia până în Italia, acoperind aproape 3.000 de kilometri și petrecând 25+ ore conducând cu mâinile libere.

BlueCruise, sistemul avansat de asistență pentru șofer de nivel 2, este acum cel mai răspândit astfel de sistem din Europa. BlueCruise este disponibil pentru achiziție de către clienții tuturor vehiculelor noi Mustang Mach-E din 20 de țări la nivel global. În plus, proprietarii actuali cu vehicule Mustang Mach-E din anumite țări vor fi eligibili pentru a primi o actualizare de software în viitor pentru a activa BlueCruise.

În România, BlueCruise poate fi achiziționat pentru a fi utilizat în Europa, nefiind permisa utilizarea pe drumurile publice din România, ca urmare a restricțiilor imperative ale legislației în vigoare în materia circulației pe drumurile publice.

În 2023, BlueCruise a fost primul sistem de acest gen care a obținut aprobarea atunci când a fost lansat în Marea Britanie, devenind astfel primul sistem avansat de asistență a șoferului care oferă în mod real posibilitatea de a conduce cu mâinile libere la viteze de autostradă în Europa. În Spania, Ford a fost, de asemenea, primul producător auto care a oferit clienților posibilitatea de a conduce cu mâinile libere pe autostradă.

Sistemul Ford controlează direcția, accelerația, frânarea și poziționarea în banda

Când BlueCruise este activat, sistemul controlează direcția, accelerația, frânarea, poziționarea în banda de circulație și distanțele de siguranță față de vehiculul din față prin monitorizarea marcajelor rutiere, a limitelor de viteză și a condițiilor de trafic, de la viteze de autostradă până la oprirea completă în blocajele din trafic. Șoferii care folosesc BlueCruise în Zonele Albastre pot conduce fără a ține mâinile pe volan, atâta timp cât continuă să acorde atenție drumului din față.

Pentru a se asigura că șoferii își păstrează ochii spre drum în timp ce mâinile nu sunt pe volan, o cameră orientată spre șofer, situată sub panoul de instrumente, verifică privirea și poziția capului șoferului – chiar și atunci când acesta poartă ochelari de soare.

Clienții se pot bucura de o perioadă de încercare gratuită de 90 de zile pentru a experimenta modul în care BlueCruise le poate face călătoriile lungi mai plăcute și mai puțin stresante. În urma perioadei de încercare gratuită, clienții pot activa un abonament anual sau lunar, pe care îl pot anula sau reînnoi oricând. Acest model de abonament lunar facilitează activarea BlueCruise la un moment care se potrivește planurilor lor de călătorie.

Există mai mult de 420.000 de vehicule echipate BlueCruise pe șosele la nivel global în vehiculele Ford și Lincoln. La nivel global, au fost parcurși folosind sistemul BlueCruise peste 342 de milioane de kilometri, totalizând peste 3,1 milioane de ore de condus.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Ford



Comentarii
Inchide