Final de carieră în Europa pentru cel mai performant model produs de Nissan

Autor: Mihai Morcovescu 19 mart. 2022 Știri auto

Japonezii de la Nissan au anunțat că, începând din acest an, cel mai performant model al lor nu va mai fi disponibil în Europa. Producția va fi oprită în mod oficial la sfârșitul lunii martie pe fondul noilor norme europene de poluare, care sunt din ce în ce mai stricte.

Europenii spun adio lui Nissan GT-R după 13 ani

În ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre posibilitatea ca Nissan să renunțe la producția europeană a emblematicului model GT-R. Ei bine, din păcate pentru fanii europeni ai mărcii, după 13 ani, îndrăgitul supercar nipon nu va mai fi produs pe Bătrânul Continent.

GT-R va fi retras definitiv din Europa din cauza noilor reglementări în materie de emisii de CO2. Acestea vor intra în vigoare la 1 iulie 2022. De asemenea, la Paris și la Londra au fost deja montate radare de zgomot dotate cu camere video. În acest fel, sunt depistați și amendați șoferii care poluează fonic. Iar Nissan GT-R este o mașină zgomotoasă…

Deja, în țări precum Italia, Țările de Jos și Spania modelul nu mai poate fi comandat. Mai mult, GT-R era și o mașină foarte scumpă. Spre exemplu, în Țările de Jos, avea un preț de catalog de 183.000 de euro. Versiunea Nismo costa nu mai puțin de 303.000 de euro.

În schimb, în Germania și în Belgia încă mai este disponibil GT-R-ul. Însă, în curând, modelul va fi retras de pe piață și în aceste țări. Cel mai puternic și mai rapid model de stradă al niponilor va fi în continuare disponibil pe piețele din Japonia și din Statele Unite ale Americii.

Nissan GT-R a fost lansat în 2007 și și-a păstrat identitatea în toată această perioadă. Excepție au făcut unele mici revizuiri estetice minore. „Godzilla”, așa cum a fost supranumită sportiva japoneză de către australieni, este echipat cu un motor V6 twin-turbo, care produce 573 CP.

Sursa: Motor1


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Nissan


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide