Există un motiv pentru care am folosit „proiect” în textul descriptiv de mai sus – încă nu este confirmat numele modelului, care va fi pus la vânzare – în peste 40 de ţări – la finalul anului în curs.
Măsurând 4,5 metri lungime, 178 cm lăţime şi 1480 de milimetri înălţime, Aegea se înscrie în hora segmentului sedanurilor compacte, alături de Dacia Logan, Renault Fluence şi Škoda Rapid. Aegea promite spaţiu îndestulător pentru cinci pasageri şi un volum de 510 litri al portbagajului.
Pe partea de tehnologie, Aegea dispune de sistemul de infotainment Uconnect, accesibil prin intermediul unui ecran tactil cu diagonală de cinci inci. Pe partea de conectivitate, sunt menţionate denumirile Bluetooth, USB şi Aux. Opţional, Aegea primeşte un sistem de navigaţie TomTom şi cameră pentru marşarier.
Pe partea de motorizări, au fost anunţate patru variante: două dieseluri Multijet II şi două benzinare, cu puteri care variază între 95 şi 120 CP. În cea mai economicoasă variantă a sa, Aegea va putea atinge o cifră de consum şi de 4,0 litri la suta de kilometri.
Cu toate că a fost desenat iniţial ca un sedan (şi nu ca un hatchback cu portbagaj alungit), Fiat a precizat că pregăteşte versiuni estate şi hatchback, programate pentru 2016.
Recunoaştem, noi era să facem greşeala de a-l asemui cu omologul de peste Ocean, Dodge Dart.