În cadrul licitaţiei Coys de la Nurburging Oldtimer Grand Prix, acest exemplar Ferrari F40, născut şi crescut pe meleaguri natale, a fost vândut cu suma de 1,12 milioane de euro. Maşina a ieşit de pe linia de producţie în anul 1992 (ultimul an de fabricaţie al modeului) şi a avut un singur proprietar, care i-a pus în funcţiune V8-ul twin-turbo, de 2,9 litri, pe parcursul a doar 7.881 de kilometri.
Acest exemplar F40 este cel mai scump vândut vreodată – primul care să depăşească pragul de 1.000.000 €. Nu este o sumă mică, însă, comparat cu cel mai scump Ferrari vândut vreodată la licitaţie (şi totodată cea mai scumpă maşină din lume), 250 GTO, este chiar ieftin. De 25,2 ori mai ieftin, ca să fim precişi.
Iar dacă te gândeşti la cât de admirat şi de respectat este – Clarkson l-a numit „cel mai tare supercar pe care l-a văzut lumea vreodată” – nu poţi decât să îl vezi ca ieftin. Asta pentru că este şi „tânăr” – are doar 23 de ani, nici măcar nu poate fi numit un clasic.
Însă, dacă vrei să faci o investiţie sigură, cumpără-ţi următorul disponibil – ai de unde, sunt peste 1.000 de unităţi rămase în viaţă, din 1.300 fabricate. Cu Ferrari F40 nu ai cum să pierzi bani. Decât dacă îl conduci. Aşa.