Ferrari conduce cursa celor mai puternice brand-uri din lume în 2019
Ferrari a recâştigat titlul de cel mai puternic brand, poziţie deţinută ultima dată în 2014, conform raportului Brand Finance Global 500 2019.
Forţa brandului Ferrari a crescut până la un scor Brand Strength Index (BSI) de 94.8 din 100, mai mult decât McDonald’s, Coca-Cola, Lego sau Disney.
“Ferrari – cel mai remarcabil fabricant de masini de lux al lumii – se bucură de un nivel incomparabil de recunoaştere a brandului, promovând continuu excelenţa în design şi inovaţie. Calul cabrat din logo este un simbol perfect al forţei şi vitalităţii brandului în dezvoltarea acestuia prin noi modele, dar şi în sectoare în afara industriei auto.”, a declarant David Haigh, CEO Brand Finance.
Odată cu disrupţia adusă industriilor tradiţionale, firmele din sectorul tehnologiei au creat o valoare imensă de brand, ocupând 6 poziţii dintre primele 10 cele mai valoroase branduri.
După liderul Amazon, podiumul este completat de Apple (locul 2, cu 153,6 miliarde US$) şi Google (locul 3, cu 142,8 miliarde US$). Cu toată forţa sa de brand, Apple încetineşte în pieţele emergente şi nu dă semne de diversificare, ceea ce ar putea permite Google să reclame locul 2 în 2020.