Fantezia românilor iubitori de maşini este, fără îndoială, Dacia cu mulţi cai putere. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Culmea este că o astfel de maşină a fost produsă nu de români ci de spaniolii de la ASM Motorsport. Ea se numeşte Dacia Sandero R4.
ASM Motorsport, cu sediul în Montgat (Barcelona), este o companie de motorsport creată în 2006 de inginerul Alex Sabater.
Încă de la început, ASM Motorsport s-a dedicat proiectării, construirii şi întreţinerii autovehiculelor de raliuri şi circuite, precum şi gestionării de evenimente motorsport din întreaga lume. În 2014 compania a fost aleasă Partener Tehnic Oficial de Renault Sport Racing.
Dacia Sandero R4 are motor de 1,6 litri turbo care produce 263 de CP, un cuplu de 382 şi tracţiune integrală. Poate fi comandată cu diverse accesorii precum roll cage, sistem de stingere a incendiului, sistem de iluminare suplimentar şi mai multe culori pentru exterior.