Facilități aprobate pentru românii din diaspora cu ITP sau permis expirat

Autor: George Cristea 15 oct. 2020 Știri auto

Senatorii au aprobat un proiect de lege care prevede facilități pentru românii din diaspora cărora le expiră ITP la mașină sau permisul de conducere.

Intră în Galeria FOTO

Potrivit unei propuneri legislative aprobate de Senat, interdicția de a circula pe drumurile publice cu un autovehicul căruia i-a expirat termenul de valabilitate a inspecției tehnice periodice (ITP) ar urma să opereze după 24 de ore de la revenirea pe teritoriul României. Totodată, în vederea reînnoirii permisului de conducere, examinarea medicală pentru cetățenii români domiciliați sau rezidenți în alte state UE va putea efectuată în țările respective.

Potrivit prevederilor legale actuale, românii aflați în afara țării trebuie să vină periodic în țară pentru efectuarea inspecției tehnice periodice la mașinile lor înmatriculate în România. În cazul în care valabilitatea ITP-ului expiră cât timp se află în străinătate, aceștia riscă pedepse drastice la sosirea în țară. Potrivit legii, este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat.

Facilități pentru românii din diaspora, aprobate de Senat

Proiectul de lege aprobat de senatori mai prevede că examinarea medicală pentru cetățenii români domiciliați în alte state UE va putea fi efectuată în țările lor de rezidență. Potrivit inițiatorilor acestui proiect de lege, obligația actuală de a efectua vizita medicală exclusiv la o unitate medicală autorizată în România reprezintă o „inutilă sub aspect practic”.

„Situația apare cu atât mai absurdă în cazul celor domiciliați sau rezidenți în țări membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European (SEE) unde, condițiile de examinare medicală pentru permisul de conducere sunt similare celor din România. Cu alte cuvinte, acum, un cetățean român cu domiciliul sau reședința în străinătate poate transmite din țara respectivă, prin corespondența poștală sau on-line, toate documentele necesare obținerii unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, dar, în prealabil, trebuie să vină în România pentru efectuarea examinării medicale!”, subliniază senatorul PSD Șerban Nicolae, inițiatorul proiectului de lege.

Proiectul de lege mai are nevoie de votul Camerei Deputaților și de promulgarea președintelui României pentru a putea fi aplicat.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide