Persoanele cu dizabilități nu vor plăti taxa de pod de la Fetești și Cernavodă, se arată într-un ordin am Ministerului Transporturilor. Iată în ce condiții va fi posibil acest lucru.
Pentru a putea beneficia de această facilitate, persoanele cu dizabilități trebuie să solicite permise de liberă trecere valabile pentru o perioadă de 12 luni. Acestea se eliberează de CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța. Permisele vor fi emise în urma unei cereri din partea persoanelor cu handicap sau din partea persoanelor care le au în grijă.
Proiectul de ordin vizează exceptarea de la plata tarifului de trecere a autoturismelor deținute sau folosite în baza unui drept legal de către persoanele cu handicap accentuat sau grav sau deținute de persoane îndreptățite să beneficieze de gratuitate în numele acestor persoane. Exceptarea de la plata taxei de trecere va fi valabilă pentru un singur autoturism.
Trecerea pe baza acestor permise se va face, în cazul Agenției de Încasare Fetești, prin benzile marginale ale punctului de taxare, inscripționate cu semnul „cash”. Cel puțin deocamdată nu este prevăzută o variantă electronică a acestor permise, care ar permite trecerea prin punctele de verificare automată a plății. Persoanele cu dizabilități vor avea, astfel, de așteptat la coadă cu cei care nu doresc să plătească taxa de trecere prin mijloace electronice – SMS sau prin portalul E-tarif.
Acest proiect de ordin a fost elaborat pentru a da curs unei recomandări a Avocatului Poporului privind respectarea prevederilor constituționale privind protecția persoanelor cu handicap, se arată în nota de fundamentare a documentului.
Anul trecut, persoanele cu dizabilități au primit o altă facilitate, care le permite să aleagă dacă se deplasează gratuit cu mijloacele de transport public sau dacă solicită decontarea carburantului pentru mașina proprie, adaptată handicapului. Mai exact, persoanele cu handicap grav trebuie să se încadreze în suma de 1.500 de lei anual, iar cele cu handicap accentuat nu trebuie să depășească valoarea de 750 de lei anual.