Şi ce-l de-al treilea frate al proiectului comun Toyota, Citroen şi Peugeot, Toyota Aygo, a fost supus unei „operaţii estetice”. După anuntarea facelift-urilor modelelor Peugeot 107 şi Citroen C1, a venit şi rândul modelului japonez.
Astfel, partea frontală a fost influenţată de noul Toyota Yaris, fiind puternic redesentată, începând cu grila radiatorului şi terminând cu capota. Opţional, maşina poate fi echipată şi cu lumini de zi cu tehnologie LED.
Şi înteriorul a fost revizuit. Modelul cu facelift beneficiază de un nou volan, iar gurile sistemului de ventilaţia sunt colorate. Un alt aspect important este că noul sistem de sunet disponibil pe Toyota Aygo facelift poate fi prevăzut şi cu conectivitate Bluetooth şi USB.
La capitolul motorizari, Toyota Aygo facelift este propulsată de acelaşi motor de 1 litru în trei cilindri, dar au fost aduse o serie de îmbunătăţiri în vederea reducerii consumului de carburant. Astfel, propulsorul beneficiază de o nouă cameră de ardere. Fapt care a dus la o reducere de carburant, conform datelor oficiale acesta este de 4,4 litri/100 km. Puterea şi cuplul motor au rămas la fel, adică 67 CP şi 93 Nm.