Fabrica Continental din Timişoara a livrat 92 de milioane de componente electronice în ultimii 11 ani

Autor: ProMotor 22 feb. 2019 Știri auto
Fabrica Continental din Timişoara a livrat 92 de milioane de componente electronice în ultimii 11 ani

Fabrica de componente electronice Continental din Timişoara a produs şi livrat 92 de milioane de componente în 11 ani de activitate.

Aproximativ 15.5 milioane dintre acestea au fost realizate în 2018.

Unul dintre produsele cele mai noi la care se lucrează este sistemul eAWS, care înlocuieşte tradiţionala bară antiruliu cu un actuator electro-mecanic şi reprezintă funcţia de comandă a şasiului ce rezolvă conflictul dintre manevrabilitatea optimizată a vehiculului şi confort. Prin intermediul acesteia, electromotorul este acţionat pentru a genera cuplul necesar să compenseze tendinţa de înclinare a vehiculului în anumite condiţii de circulaţie.

Fabrica din Timişoara produce în capitala Banatului unităţi de control pentru airbag, sisteme electronice de frânare şi parcare, pedale de acceleraţie cu buclă de răspuns, unităţi de control pentru echipamente speciale, atenuarea suspensiei pneumatice şi pentru stabilizare verticală, unităţi de comandă pentru direcţie asistată, unităţi de control pentru reglarea suspensiei şi pentru stabilizarea la sarcina dinamică, unităţi de afişare centrală de tip standard, Head-Up şi Combiner Head-Up şi instrumente de bord.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide