Compania de Drumuri va introduce, de anul viitor, rovinieta de o zi, dar și alte două categorii de taxe de drum. De asemenea, reprezenanții CNAIR au anunțat, în exclusivitate pentru ProMotor, cât va fi taxa de drum în 2024.
Ministerul Transporturilor a propus, încă din prima parte a anului 2023, modificarea modului în care se calculează prețul rovinietei.
Astfel, un proiect de lege depus în Parlament stipulează că taxa de drum va fi influențată de:
Asta ar putea însemna majorări de până la 6 ori pentru TIR-uri și camioane, susțin reprezentanții transportatorilor. Mai scumpe vor fi și rovinietele pentru autoturisme.
„Dacă mișcăm o marfă aproximativ 400 de km pe categorie de camion de 20 de tone, va costa 2 euro în plus pe kg”, a declarat pentru ProTv Doru Husarciuc, reprezentantul unei firme de transport.
Aceste modificări de prețuri fac parte din reforma inclusă în PNRR. De aceasta depind banii europeni care ar urma să ajungă pentru investiții în autostrăzi.
În țări precum Ungaria, Bulgaria sau Austria, deja aceste taxe de drum se stabilesc în funcție de norma de poluare.
Planul Național de Redresare și Reziliența (PNRR) prevede înlocuirea mașinilor poluante cu unele care au emisii reduse sau care funcționează electric. Astfel, cei care dețin o mașină veche vor plăti taxe din ce în ce mai mari. Iar mașinile mai vechi de 15 ani este posibil ca, în viitorul apropiat, să nu mai poată fi înmatriculate.
Proiectul de act normativ va fi dezbătut și în Parlament și ar urma să intre în vigoare până în 2026.
„Anul viitor, modul de calcul al rovinietei nu se va schimba. Se mențin tarifele actuale pentru toate categoriile de viniete”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, în exclusivitate pentru ProMotor.
O modificare importantă în ceea ce privește taxa de drum este instituirea vinietei de o zi.
„De anul viitor, o să se introducă vinieta de o zi pentru turisme. De asemenea, se va crea și rovinieta de două luni, care va putea fi achiziționată de toate categoriile de vehicule. În plus, pentru categoria vehiculelor de marfă va fi eliminată vinieta de 90 de zile și va fi introdusă una cu valabilitate de 60 de zile”, a mai precizat Alin Șerbănescu.
În prezent, posesorii de autoturisme își pot achiziționa roviniete cu valabilitatea de 7 zile, 30 zile, 90 zile, 12 luni.