Examenul auto pentru permis, modificat! Proba practică se poate da de mai multe ori
Conform Ordinului publicat în Monitorul Oficial în data de 21 August, care va intra în vigoare în 5 Octombrie, Ministerul Afacerilor Interne va modifica modul în care cursanţii şcolilor de şoferi vor putea intra în posesia permisului de conducere.
Astfel, persoanelor care sunt admise la proba teoretică, însă sunt respinse la proba practică nu li se va mai considera anulat concursul, ele putând să susţină de mai multe ori proba practică fără a relua testarea pentru proba teoretică.
Pentru a relua examinarea pentru proba teoretică, acestea vor trebui să plătească, în schimb, taxa de examinare şi să prezinte parcurgerea a minim şase ore suplimentare cu instructorul auto.
„Candidaţii declaraţi «respins» la proba practică pot fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe după o perioadă de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin şase ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată”, relevă documentul.
Cu alte cuvinte, odată luată sala, poţi încerca proba de oraş un an de zile – durată după care îţi expiră dosarul de la şcoala de şoferi.
„În cazul depăşirii termenului de un an de la data absolvirii cursului de pregătire teoretică şi practică, examinarea pentru obţinerea permisului de conducere este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire”, prevede Ordinul MAI nr. 97/2015.
Ca şi până acum, cele două probe – teoretică şi practică – se susţin în zile diferite, iar „probele teoretice pentru mai multe categorii pot fi susţinute în aceeaşi zi, exceptând situaţia în care obţinerea unei categorii este condiţionată de deţinerea prealabilă a unei alte categorii”.
Cum comentezi decizia Ministerului Afacerilor Interne?
via avocatnet.ro