Exagon Furtive e-GT prezentat la Paris 2012

Autor: Tudor Rus 01 oct. 2012 Știri auto

Într-o ediţie a Salonului Auto de la Paris în care constructorii francezi s-au întrecut în modele electrice, cei de la Exagon lansează modelul Furtive e-GT într-o încercare de a revoluţiona segmentul sportivelor contemporane.

Cum vor francezii să facă acest lucru? Prin tehnologia şi dotările de care se bucură Furtive e-GT şi prin felul în care maşina îmbină calităţile unei sportive cu trăsăturile unui vehicul de oraş. Pentru asta, cei de la Exagon au instalat pe Furtive două motoare electrice Siemens de ultimă generaţie, care transmit puterea către puntea spate a maşinii cu ajutorul unei cutii de viteze cu 3 trepte. Deşi acestea au posibilitatea de a funcţiona independent, în timpul rulării motoarele funcţionează ca un ansamblu, fiind răcite cu lichid.

Cu o putere de 148 kW fiecare, cele două propulsoare electrice dezvoltă un cuplu de 516 Nm între 0 şi 5.000 rpm şi 402 CP. În practică, aceste cifre se traduc printr-o accelerare de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde şi printr-o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h. Modelul este dotat cu un set de baterii Saft, care îi oferă o autonomie de peste 300 km. Şoferii pot opta pentru 4 moduri de condus, în funcţie de mediul prin care se deplasează cu maşina: Sport, Standard, Eco sau City.

La capitolul design, printre primele elemente uşor de remarcat la Furtive e-GT menţionăm liniile elegante ale caroseriei din fibră de carbon şi farurile cu LED-uri, integrate în grila frontală extrem de agresivă. Acestea sunt secondate de stopurile la fel de agresive şi de forma atletică a părţii din spate. Modelul poate găzdui 4 persoane plus bagajele acestora datorită de dimensiunilor sale: 4,465 mm lungime, o lăţime de 2,160 mm şi o înălţime 1,292.

VĂ PUTEŢI FORMA O PĂRERE DESPRE SPORTIVA FURTIVE E-GT ACCESÂND GALERIA FOTO AFERENTĂ ARTICOLULUI


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide