Schimbarea de imagine a Dacia a adus un nou logo pentru producătorul român, al șaptelea din istoria sa de 45 de ani. Noua siglă, ca și cea de dinaintea sa, a stârnit numeroase comentarii pe rețelele de socializare. Iată care a fost evoluția siglei Dacia și cum a trecut de la „desfăcătorul de sticle” la „cheia de bicicletă”.
Sigla unei companii reprezintă imaginea și uneori chiar filozofia corporatistă, făcând parte importantă din identitatea sa vizuală. În cazul mașinilor, reprezintă chiar mai mult decât atât, fiind un element distinctiv inconfundabil. Desigur, de-a lungul timpului, și siglele se schimbă, mai discret sau mai radical, dar cele mai mult rămân aproape neschimbate, mărturie a unei moșteniri prețioase.
Dacia și-a lansat noua identitate vizuală și aceasta include o schimbare a imaginii, dar și a siglei. Este a șaptea siglă din istoria mărcii românești, dar, de departe, este cea mai radicală și, prin urmare, extrem de polarizantă. Comunicatul vorbește de o imagine puternică, simplă, care reflectă robustețea vehiculelor Dacia. Internetul vorbește deja de „cheia de bicicletă”, care înlocuiește „desfăcătorului de sticle” introdus odată cu faceliftul lui Logan I, în 2008.
Putem împărți istoria siglei Dacia în două perioade majore – perioada scutului și perioada de după, care ne-a adus „limba” sau „desfăcătorul de sticle”. Pornită la drum cu ambiții uriașe în perioada comunistă, Uzina de Automobile Pitești (UAP) nu putea alege decât o denumire istorică pentru mașinile sale. În plus, desigur, o siglă cel puțin la fel de glorioasă. Prima siglă Dacia a avut formă de scut, pe care era imprimată o acvilă. Inițial, sigla a fost color, dar din 1978 s-a trecut la simplificarea siglei, care a devenit argintie pe fond negru.
Fontul utilizat a fost unul special, care a supraviețuit, mai mult sau mai puțin modificat, până la lansarea modelului Solenza, în 2003. Noul font nu a avut însă viață lungă, fiind schimbat cinci ani mai târziu cu cel pe care am ajuns să-l cunoaștem astăzi atât de bine.
Negrul a fost culoarea dominantă pentru marca Dacia multă vreme, până aproape de preluarea uzinei de către Renault. A fost schimbată cu albastru abia în 1997, iar francezii au păstrat această coloristică până recent, atât pentru siglă cât și pentru imaginea de marcă. Simbolul scutului a fost, la rândul său, păstrat multă vreme de Renault, mai exact până în 2008, când a fost lansat Logan facelift cu o nouă identitate de marcă. A fost momentul în care au începu glumele despre desfăcătorul de sticle.
Acesta s-a dovedit longeviv, fiind folosit pe trei generații de automobile, produse la Mioveni de-a lungul celor 13 ani de la introducere. Este interesant de reținut că, de fiecare dată când a schimbat ceva în imaginea de marcă, Dacia a păstrat elemente ale siglei – fie fontul, fie simbolul, fie coloristica. În 2021, însă, Dacia schimbă simultan toate aceste elemente, marcând o schimbare radicală de direcție și o rupere bruscă de trecut.