La data de 1 mai 2021 a intrat în vigoare Regulamentul UE nr. 2020/740 privind etichetarea pneurilor în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil și alți parametri. Etichetarea pneurilor C1 (pentru autoturisme) și C2 (pentru vehicule utilitare ușoare) nu este un subiect nou, fiind anterior reglementat de Regulamentul (CE) nr. 1222/2009, dar noul cadru legal cuprinde și pneurile C3 (pentru vehicule utilitare grele) care sunt introduse pe piață.
Regulamentul UE nr. 2020/740 stabilește obligații privind furnizarea unor informații referitoare la parametrii pneurilor într-un mod cât mai ușor de înțeles prin intermediul unei etichete, cu scopul de a ajuta utilizatorii să fie cât mai bine informați și să facă o alegere potrivită la achiziționarea anvelopelor.
Eticheta aduce în atenția șoferilor informații privind clasa de eficiență a pneului din punct de vedere al consumului de combustibil, clasa de performanță privind aderența pe teren umed, clasa de zgomot exterior de rulare precum și aderența pe zăpadă sau gheață, pentru pneurile destinate acestor condiții de rulare. Cunoscând acești parametri, conducătorii auto pot să aleagă anvelopa potrivită pentru autovehicul, adaptată condițiilor și stilului de condus.
Etichetarea energetică a produselor este o inițiativă care face parte din planul Uniunii Europene de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și din obiectivele de neutralitate climatică, propuse a fi atinse până în 2050 prin reducerea emisiilor de CO2 generate de transportul rutier, se arată într-un post publicat pe contul de Facebook al Registrului Auto Român (RAR).
„Din cauza rezistenței lor la rulare, pneurile generează între 20% și 30% din consumul de combustibil al vehiculelor. Automat înțelegem importanța clasei de eficiență a pneului în ceea ce privește consumul de combustibil, parametru indicat pe etichetă în partea stângă prin pictograma unei pompe de alimentare. Printr-o privire scurtă asupra etichetei, din informațiile afișate pe primele rânduri ne dăm seama repede care este producătorul pneului (marca) și tipul acestuia, dimensiunea și clasa (C1, C2, C3). Astfel avem primele informații tehnice cu ajutorul cărora selectăm anvelopa potrivită pentru autovehicul” se arată în materialul publicat de RAR.
În partea superioară a etichetei, în colțul din dreapta, regăsim un cod QR, prin scanarea căruia se oferă acces rapid la fișa cu detalii despre produs, din partea publică a bazei de date europene – EPREL. Această bază de date este formată din toate produsele pentru care etichetarea energetică este obligatorie și este disponibilă gratuit pe site-ul Comisiei Europene, fiind un instrument foarte util la analizarea datelor tehnice despre produse și compararea acestora.
Clasa de eficiență a anvelopei referitoare la consumul de combustibil se determină în funcție de rezistența la rulare a pneului. Cu cât un pneu are o rezistență la rulare mai mică, cu atât influența asupra consumului de combustibil va fi mai scăzută, astfel clasa de eficiență fiind mai bună. Clasele de eficiență sunt marcate cu litere de la A la E. Clasa A denotă cea mai bună economie de combustibil, în timp ce un pneu de clasă E va fi cel mai puțin eficient în ceea ce privește consumul de combustibil.
Consumul de combustibil joacă un rol important din punct de vedere economic și ecologic. Acest lucru se datorează faptului că un consum redus de combustibil are un efect pozitiv asupra amprentei de carbon a vehiculului. RAR atrage atenția asupra importanței verificării constante a presiunii pneurilor, întrucât aceasta are o influență directă asupra rezistenței la rulare și implicit asupra consumului de combustibil.
Următorul parametru de pe etichetă este clasa de performanță privind aderența pe teren umed. Acesta este un parametru de siguranță foarte important care arată eficiența pneului în frânarea pe o distanță cât mai scurtă în condiții de umiditate. În mod similar, clasele sunt indicate cu litere de la A la E, pe același principiu, clasa A însemnând distanțe scurte de frânare pe drumurile umede, acestea crescând considerabil până la clasa E.
În partea inferioară a etichetei, în stânga, vom regăsi clasa de zgomot exterior de rulare și nivelul de zgomot exprimat în decibeli. Clasele de zgomot sunt atribuite de la cel mai silențios pneu (clasa A) la cel mai zgomotos (clasa C). Acest parametru exprimă zgomotul extern emis de pneu în contact cu suprafața șoselei, măsurând astfel nivelul poluării fonice.
Pentru alegerea celor mai potrivite pneuri în funcție de autovehicul, de condițiile de exploatare, de stilul de condus sau de scopul utilizării, studiați și comparați informațiile oferite de eticheta energetică. Aceasta este ușor de recunoscut după simbolul ENERGY situat centrat. Eticheta trebuie să fie afișată pe pneurile noi puse la dispoziție pe piață, sub formă de autocolant, într-o poziție clar vizibilă și lizibilă în întregime.
RAR precizează că pe piața locală aplicarea Regulamentului (UE) 2020/740 privind etichetarea pneurilor în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil și alți parametri se face în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1417 din 22 noiembrie 2022, prin care se asigură cadrul naţional privind sancţiunile şi mecanismele aplicabile în cazul nerespectării Regulamentului (UE) 2020/740. Astfel, se instituie o serie de obligaţii pentru furnizorii şi distribuitorii de pneuri, pentru furnizorii de servicii de stocare (care trebuie să se asigure că furnizorii care vând pneuri pe site-urile lor afişează eticheta şi fişa cu informaţii) şi pentru autorităţile care trebuie să verifice exactitatea informaţiilor de pe etichetele pneurilor şi să impună sancţiuni, în vederea respectării prevederilor legale.