Conducătorii vehiculelor care circulă pe drumurile publice au obligația de a semnaliza orice schimbare de direcție. Aceeași obligație revine și celor care fac o depășire, opresc brusc sau dau cu spatele. Însă, este obligatorie semnalizarea luminoasă la ieșirea din sensul giratoriu?
Regulile de semnalizare pe care trebuie să le respecte șoferii sunt stabilite prin Codul Rutier.
Conform legii, orice manevră de schimbare a direcției de mers trebuie semnalizată de conducătorul unui vehicul. În cazul autovehiculelor se folosesc lămpile de semnalizare, iar la biciclete și vehicule cu tracțiune animală semnalizarea se face cu mâna.
În funcție de situațiile întâmpinate în trafic, Codul Rutier impune folosirea anumitor semnale luminoase.
„Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcției de deplasare, depășirea, oprirea şi punerea în mișcare. Intenţia conducătorilor de autovehicule de a schimba direcţia de mers, depăşirea şi oprirea se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminii intermitente a semnalizatoarelor cu cel puțin 50 m în localităţi şi 100 m în afara localităţilor, înainte de efectuarea manevrelor”, se arată în Art. 145 din Codul Rutier.
Așadar, orice schimbare de direcție, la stânga sau la dreapta, trebuie semnalizată. Inclusiv trecerea de pe o bandă pe alta, oprirea pe dreapta sau intrarea ori ieșirea dintr-un sens giratoriu.
Iar când e întâlnită o situație periculoasă care impune reducerea bruscă a vitezei, trebuie pornite luminile de avarie.
În 2023, autoritățile au modificat Codul Rutier și au clarificat regulile de circulație în sensul giratoriu.
„În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic”, se stabilește prin Art 107, pct. 1.1, din legea 195/2002.
Așadar, regula este că șoferii aflați pe banda 1 au prioritate. Iar cei care circulă pe banda 2 sau superioară sunt obligați să acorde prioritate celor de pe banda sau benzile inferioare.
Conform legii, dacă virezi stânga sau dreapta, chiar și în sensul giratoriu, ai obligația de a semnaliza. De asemenea, dacă circuli pe banda 2, de exemplu, și vrei să ieși din sensul giratoriu, ești obligat să traversezi banda 1, ceea ce înseamnă că ai obligația de a semnaliza schimbarea benzii.
Așadar, numai conducătorii auto care circulă pe direcția înainte, pe banda 1 în sensul giratoriu, nu au obligația de a semnaliza când părăsesc intersecția. În toate celelalte situații se face fie o schimbare de direcție, fie una de bandă.