Este legal să te bagi în fața celor opriți la semafor? Ce obligații ai când e verde intermitent la dreapta
Atunci când întâlnești o intersecție cu semafor verde intermitent la dreapta, ai o serie de obligații. De exemplu, este legal să te bagi în fața celor opriți la semafor pentru a permite trecerea vehiculelor care fac viraj la dreapta?
Rolul semafoarelor intermitente este de a fluidiza circulația și permite celor care fac viraj la dreapta sau la stânga să treacă, chiar dacă semaforul principal indică roșu.
Asta nu înseamnă, însă, că anulează prioritatea celor care au verde. Sau că permite șoferilor să efectueze alte manevre neregulamentare.
Ce obligații ai când e verde intermitent la dreapta
Semafoarele amplasate într-o intersecție se pot adresa tuturor vehiculelor sau numai anumitor benzi de circulație. Astfel, pe un drum cu 3 benzi, pot fi amplasate chiar și 4 semafoare.
De exemplu, unul poate fi pentru cei care fac viraj la stânga, unul pentru cei care merg înainte și altul pentru viraj la dreapta. Și, suplimentar, poate fi pus un semafor intermitent pentru viraj la dreapta.
Acesta din urmă permite pătrunderea în intersecție celor care merg la dreapta, indiferent de culoarea celorlalte semafoare.
„Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație”, se precizează în Art. 59 (4) din legea circulației.
Este legal să te bagi în fața celor opriți la semafor?
În multe situații, șoferii pot întâlni semafor verde intermitent la dreapta pe un drum cu o singură bandă. Caz în care, dacă mergi înainte, îi vei bloca pe cei care vor să facă viraj la dreapta. Ceea ce nu este neregulamentar, deoarece, pentru a le permite trecerea, înseamnă să intri pe contrasens. Sau să depășești de marcajul rutier, ceea ce se poate considera că ai trecut pe roșu.
Însă, dacă drumul are mai multe benzi de circulație, iar una este doar pentru viraj la dreapta, atunci regula e diferită. Numai cei care fac acest viraj vor avea dreptul să circule pe această bandă. Iar cei care merg înainte și blochează această bandă, pentru că stau la „roșu”, încalcă legea.
„Constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte de amendă […] nerespectarea regulilor privind schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers”, se prevede în Codul Rutier. Ceea ce înseamnă o sancțiune de 330 de lei.
De asemenea, nu este legal să te bagi în fața celor opriți la semafor. Pentru că, în felul acesta, nu vei respecta nici marcajul rutier care te obligă să mergi la dreapta, și pe cel aferent semaforului principal.
Ceea ce înseamnă că, într-o astfel de situație, șoferul care se bagă în față la semafor poate rămâne fără permis. În plus, se va alege și cu o amendă cuprinsă între 660 de lei și 825 de lei.