Este legal să montezi un volan fără airbag? În ce situații trebuie reomologată mașina
Sunt mai multe situații în care șoferii trebuie să ducă mașina la RAR pentru a fi reomologată. Dar, dacă montezi un volan fără airbag, primești drept de circulație sau este considerată o modificare ce nu e legală?
De foarte multe ori s-a întâmplat ca în cazul unui impact minor, airbag-ul șoferului să se declanșeze. Astfel, partea frontală a volanului s-a distrus și a necesitat înlocuirea.
Într-o astfel de situație, poți monta un volan mai ieftin, fără airbag, sau ești obligat să cumperi unul identic cu cel vechi?
Este legal să montezi un volan fără airbag?
Toate vehiculele vândute în Europa trebuie să îndeplinească anumite criterii de siguranță. Astfel, inclusiv în România, vehiculele noi sunt obligate să aibă în dotare cel puțin două airbag-uri frontale.
Acestea sunt menționate în cartea mașinii, și doar așa vehiculul este omologat de autoritățile competente.
Așadar, în cazul în care volanul mașinii este prevăzut cu airbag, atunci această dotare e obligatorie.
Deci, nu este legal să montezi un volan fără airbag, dacă vehiculul e prevăzut, din fabrică cu acest sistem de siguranță.
Însă, dacă e vorba de o mașină mai veche, dotată cu volan simplu, fără pernă de aer, atunci este legal să se monteze un volan fără airbag pe aceasta. Pentru că nu se modifică nicio caracteristică de siguranță.
De asemenea, dacă mașina nu va fi condusă pe drumul public, ci doar într-o competiție sportivă, de exemplu, atunci, de asemenea, nu se mai impune obligativitatea respectării dotărilor omologate deja.
Iar cei care totuși vor să facă o astfel de înlocuire și să circule în continuare legal, trebuie să facă o reomologare a vehiculului la Registrul Auto Român.
În ce situații trebuie făcută reomologarea unei mașini
Pe site-ul RAR se precizează că e necesară omologarea unei mașini dacă aceasta nu e înmatriculată în România. Sunt exceptate vehiculele care dețin omologare europeană și au fost înmatriculate anterior într-un stat membru UE.
Dar, e nevoie de omologare dacă s-au adus modificări mașinii, indiferent că e înmatriculată în România sau în alt stat european.
Așadar, reomologarea unei mașini trebuie făcută atunci când:
- sunt aduse modificări tehnice (schimbare motor, sistem de frânare, sistem iluminare, sistem de direcție, etc.)
- sunt aduse modificări structurale (adăugare/eliminare scaune, adăugare/eliminare uși, modificare caroserie, etc.)
- sunt aduse modificări vizuale (schimbarea culorii vehiculului).
Dacă nu se face această reomologare, mașina nu va avea dreptul să circule legal pe drumurile publice.
În plus, nu va putea trece de verificarea ITP dacă nu sunt respectate întocmai caracteristicile din Cartea de Identitate a Vehiculului.