Înainte de a iniția orice manevră de schimbare a direcției sau benzii, șoferii trebuie să își ia o serie de măsuri de precauție. De exemplu, dacă din sensul celălalt se apropie un biciclist sau o căruță, este legal să intri în depășire?
Șoferii care urmează să intre în depășire au obligația de a se asigura că nu incomodează în niciun fel traficul. Și nici nu pun în pericol circulația prin această manevră.
Legea rutieră stabilește că șoferii trebuie să își ia măsuri de precauție atât în ceea ce privește traficul din față, cât și raportat la cei din spate, atunci când depășesc un alt vehicul.
Iar aceste reguli se aplică și atunci când întâlnesc o căruță, un tractor sau un biciclist pe sensul lor de mers.
Dacă sunteți în spatele unui biciclist, pentru a-l depăși legal trebuie să:
„Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h” stabilește Art. 41 (3) din legea circulației.
Conform legii rutiere din România, este interzisă efectuarea unei depășiri în anumite condiții.
„Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, stabilește legea circulației.
Așadar, ai voie să depășești în aceste zone o bicicletă sau o persoană aflată pe trotinetă, dar numai dacă ai vizibilitate și nu stânjenești circulația celor care vin din sens opus.
Dar, legislația nu prevede nicio excepție pentru încălcarea marcajului rutier. Deci, legal, nu poți depăși un vehicul lent dacă prin asta încalci linia continuă.
Depășirea se poate face, în general, în trei moduri:
Depășirea prin dreapta este interzisă, cu excepția următoarelor cazuri:
Regulile pe care conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să le respecte sunt:
Legea rutieră stabilește care sunt condițiile în care un șofer poate începe manevra de depășire.
„Atunci când prin manevra de depăşire se trece peste axa care separă sensurile de circulaţie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda iniţială, unde au obligaţia să revină după efectuarea manevrei de depăşire”, se precizează în Art. 45 (3) din Codul Rutier.
Așadar, dacă prin pătrunderea pe contrasens pui în pericol un alt participant la trafic, atunci manevra de depășire este neregulamentară.
Cei care încalcă regulile de depășire, rămân fără permis pentru 30 de zile.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile […] nerespectarea regulilor privind depășirea”, conform Art. 100 (3), din OUG 195/2002.
Așadar, cel care încalcă regulile de depășire va primi între 4 și 5 puncte de amendă. Ceea ce înseamnă între 660 lei și 825 lei.