Eroii din Expendables 3 au venit la Cannes cu un transportor blindat. Sau nu…
Actorii din The Expendables 3 au fost prezenţi la Cannes pentru a promova filmul de acţiune în cadrul festivalului, înainte de debutul oficial în cinematografe, programat pe 15 august în SUA.
Aparent, eroii nemuritori (aşa am zice, după cum arată) au venit la festival pe un tanc. Sau un transportor blindat. Sau… găsiţi voi o denumire, nu reuşim să vedem prea bine utilajul prin mulţimea de fani şi fotoreporteri. Prilej, oricum, de poze nenumărate şi agitaţie, pentru că nu oricând ai laolaltă actori care au jucat roluri principale în cele mai tari filme de acţiune.
OK, acum că ne-am dat jos din aer condiţionat şi piele, unde-i tancheta?!
În realitate, toată distribuţia a fost însoţită de 20 de modele Volkswagen Multivan Highline, care stau la dispoziţia echipei de filmare 24 de ore din 24, ca autovehicule de transfer. Nu de alta, dar confortul actorilor e pe măsura averii lor, iar nu a testosteronului emanat în filmul de acţiune… Am putea fi chiar răutăcioşi, dacă ne gândim şi la vârsta unora dintre ei, dar suntem siguri că vor face ei înşişi suficiente autoironii în film, ca să mai adăugăm noi vreuna.
Avem totuşi o singură dilemă: dacă tot au preferat să se dea mari şi tari pe un vehicul blindat, anul viitor n-ar putea face Volkswagen un efort şi să-i pună în nişte Multivan-uri Alltrack? Sau, dacă nu le bagă în producţie, măcar în nişte Kubelwagen? 🙂