Elon Musk își vinde casele, așa cum a promis pe Twitter

Autor: ProMotor 04 mai 2020 Știri auto

Elon Musk își vinde casele, așa cum a promis pe Twitter. Acesta a declarat că se concentrează pe proiectele sale legate de explorarea spațiului. Musk a surprins pe toată lumea, vineri, cu o serie de mesaje controversate pe Twitter al căror rezultat imediat a fost prăbușirea acțiunilor producătorului american Tesla.

Intră în Galeria FOTO

Excentricul miliardar, Elon Musk, se ţine de cuvânt şi începe să vândă casele pe care le are, aşa cum a anunţat vineri, pe Twitter. Primele proprietăţi de care vrea să scape au fost deja
listate pe un celebru site de imobiliare. Este vorba de două dintre proprietăţile sale, care au fost scoase la vânzare pentru 30, respective 9,5 milioane de dolari. Ambele vile de lux sunt situate în exclusivitul cartier Bel Air din Los Angeles.

Prima proprietate scoasă la vânzare este o vilă de lux, situată în celebrul cartier al starurilor. De dimensiunile unui conac, proprietatea are 7 dormitoare, o bibliotecă situată pe două etaje, o piscină şi un teren de tenis. Elon Musk vrea pe ea 30 de milioane de dolari, după ce acum câţiva ani a cumpărat-o cu 17 milioane de dolari. A doua casă pe care o vinde este situată pe aceeaşi stradă şi este o vilă care a aparţinut celebrului actor Gene Wilder. Elon Musk cere acum pe ea 9,5 milioane de dolari.

Fondatorul Tesla şi SpaceX a scris pe Twitter că vrea să scape de majoritatea proprietăţilor sale. Spune că nu o face din lipsa de bani, ci pentru că se concentrează acum pe proiectele sale dintre Pământ şi Marte, iar faptul că are prea multe proprietăţi îl trage în jos.

Vineri, Elon Musk a postat pe Twitter mai multe mesaje controversate, printre care şi unul în care spunea că preţul acţiunilor Tesla este prea mare. Piaţa a reacţioanat imediat, acţiunile Tesla s-au prăbuşit cu 9%, ceea ce a şters 14 miliarde de dolari din valoarea de piaţă a companiei.

sursa: Mashable


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide