După Uber și Bolt, Clever este al treilea serviciu de transport alternativ care primește aviz de funcționare
Clever a obținut avizul tehnic definitiv de funcționare ca operator de platformă digitală de transport alternativ de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Clever este astfel al treilea serviciu de transport alternativ care primește avizul ministerului Comunicațiilor, după Uber și Bolt. Avizul trebuia obținut până la 1 noiembrie.
Avizul tehnic a devenit obligatoriu după ce Camera Deputaţilor a adoptat decizional marţi, 22 octombrie, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto intermediate prin platforme digitale. Legea prevede, pe lângă durata avizului, şi că operatorul platformei trebuie să achite la bugetul de stat o taxă în valoare de 100.000 lei la fiecare 24 de luni.
Totodată, o altă prevedere din lege este faptul că şoferii trebuie să obţină o autorizaţie pentru transportul alternativ de la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române din judeţul sau municipiul de care aparţin. La o zi distanţă de la votul pozitiv din Parlament, în 23 octombrie, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea transportului alternativ.
COTAR reclama atunci că legea sfidează legea dialogului social şi acţiunile de protest din partea COTAR şi faptul că legea a trecut în grabă prin comisii şi plen pentru „a servi interesele unor companii care nu au respectat legea, dar au avut activităţi în România şi nu au fost sancţionate”.
Clever are în prezent peste 30.000 de şoferi înregistraţi, atât pentru serviciile de taxi, cât şi pentru cele de transport alternativ. Aplicaţia are peste 1,5 milioane de utilizatori, în condiţiile în care compania este prezentă în peste 20 de oraşe din România.
„Primirea avizului tehnic definitiv este un pas important şi apreciem rapiditatea cu care Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a acordat avizele. (…) Astfel, ne putem concentra în perioada următoare pe sprijinirea companiilor şi şoferilor de transport alternativ care trebuie să parcurgă, la rândul lor, procesul de autorizare. Înrolarea şoferilor de transport alternativ este deja în curs de desfăşurare”, spune Anca Gherle, Public Affairs Manager în cadrul Clever.
În luna iunie 2017, business-ul Clever a fost achizitionat de grupul Intelligent Apps, înfiinţat în 2009, parte a companiei Daimler Mobility Services.