Drumurile comunale și județene vor fi reparate cu bani de la buget
Premierul Florin Cîțu a anunțat că drumurile comunale și județene vor fi reparate cu bani de la buget. Motivul, susține Cîțu, este că acestea nu pot fi finanțate prin PNRR sau fonduri europene.
Aflat la Timișoara, premierul Florin Cîțu a vorbit despre necesitatea construirii de drumuri comunale și reabilitarea celor existente. Aparent, Cîțu nu crede că acestea vor putea fi finanțate din fonduri europene, deși la Ciugud s-a reușit exact acest lucru, și nu doar o dată.
„PNRR este un proiect important, este o sursă de finanțare a investițiilor în România. Mai avem o altă sursă de finanțare, fondurile europene. Nici în PNRR și nici în fonduri europene nu putem să avem drumuri comunale, drumuri din localități mici, comune. Acestea nu au putut să fie incluse acolo”, a declarat Florin Cîțu.
Din păcate nimeni nu i-a dat premierului exemple de drumuri de interes local construite deja din fonduri europene. E adevărat, proiectele realizate au fost angajate de comunitățile locale și nu de guvern, care s-a dovedit extrem de incapabil să absoarbă, până acum, fonduri europene nerambursabile.
Drumurile comunale și județene, reparate cu bani de la buget. Care este motivul
„Nici în fonduri nerambursabile și nici în PNRR nu a fost inclusă această infrastructură județeană și comunală, acest lucru nu există. Aici avem o problemă, pentru că știm foarte bine că acele localități unde nu s-a investit în drumuri județene și comunale au rămas în urmă”, a mai spus Cîțu.
Premierul, dar și alți lideri liberali, vorbesc de un nou program de dezvoltare locală, în stilul PNDL impus de Liviu Dragnea. Spre deosebire de fondurile europene, acesta are avantajul de putea fi accesat discreționar, pe baza afinităților politice.
„Vreau să vă spun că vom demara un program de investiții special pentru aceste drumuri. Vor avea prioritate acele localități unde deja există canalizare și apă, dar nu putem să lăsăm în urmă comunitățile României, trebuie să dezvoltăm toată România. Aceste investiții le vom face prin buget. Structura programului o voi anunța în perioada următoare”, a mai declarat Florin Cîțu, într-o conferință de presă la Timișoara.
Cu alte cuvinte, exact ca în bancul cu copiii somalezi – cine nu a mâncat azi nu primește nici desert.