Drumul de mare viteză Pașcani – Siret va fi autostradă, nu drum expres
Drumul de mare viteză Pașcani – Siret va fi construit la profil de autostradă, nu de drum expres, a anunțat premierul Florin Cîțu cu prilejul unei vizite în județul Bucovina. Este a doua oară când se răspândesc autoritățile în privința autostrăzii care să lege Moldova de București.
Autostrada A7, care ar trebui să lege nordul Moldovei de Capitală, este deja o legendă, chiar dacă perspectivele de finalizare sunt la fel de îndepărtate ca și șansele Bucureștiului de a deveni port la Dunăre. Schimbările frecvente de strategie au afectat acest obiectiv important de infrastructură, care are pe hârtie chiar și stații de încărcare pentru mașini electrice, dar care nu există în realitate decât ca centură a Bacăului.
Autostrada A7 a fost descrisă inițial ca drum expres, înainte ca guvernanții să se răzgândească și să o transforme în autostradă. Aceasta ar urma să lege orașele Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău și Pașcani. În același timp, conexiunea Pașcani – Suceava – Siret ar fi trebuit să rămână drum expres, dacă guvernanții nu s-ar fi răzgândit din nou. Potrivit premierului Florin Cîțu, A7 va continua până la granița cu Ucraina, viitorul traseu fiind deja bătut în cuie. Nu ne-ar mira ca, până la data realizării efective, noul drum să fie „construit” la profil de autostradă aeriană, pentru mașini zburătoare.
Drumul de mare viteză Pașcani – Siret va fi autostradă. Ce spune premierul Cîțu
„Avem o veste bună. Autostrada A7 Pașcani – Siret, avem varianta finală, știm pe unde va trece. Până la finalul anului vom avea și studiile de fezabilitate, vom avea indicatorii care vor arăta că trebuie să fie autostradă, se va trece de la drum expres la autostradă”, a anunțat Florin Cîțu.
Anunțul este surprinzător, după ce în urmă cu 9 luni CNAIR anunța că a desemnat deja compania care să proiecteze ceea ce numea atunci „viitorul drum expres Pașcani – Siret”. Ofertantul desemnat câştigător pentru tronsonul Pașcani – Suceava era Asocierea Search Corporation SRL – Egis International SAS – Egis Romania SA, cu preţul de 11,7 milioane de lei fără TVA. Aceeași asociere a câștigat și proiectarea segmentului Suceava – Siret, pentru 10 milioane de lei fără TVA. Nu este clar ce s-a ales de aceste contracte.
Finanțarea sectorului Pașcani – Siret va fi acoperită cu fonduri europene, în timp ce porțiunea București-Pașcani se va face cu fonduri din PNRR, a precizat primul ministru.
Din viitoarea A7, este finalizat un singur tronson, de 17 kilometri, pe centura municipiului Bacău. Un alt tronson, între Ploiești și Buzău, urmă să intre în construcție după desemnarea constructorului.