Domnul Moise şi-a făurit o Dacia 1300 6×6, pentru treburi agricole
Dintr-un motiv cât se poate de neserios (nu urmăresc ştirile TV cum ar trebui deloc), am lăsat cea mai simpatică ştire din 12 februarie (anul 2010, probabil) să treacă pe lângă mine. Ştirea îi prezintă pe „domnul Moise” şi creaţia sa, o Dacia 1300 6×6.
Nu, Dacia nu a construit niciodată aşa ceva. Toate meritele merg la „domnul Moise”, care şi-a şi înregistrat la RAR creaţia, omologând-o pentru drumurile publice.
Am putea să luăm în considerare că acea Dacie stă pe platformă de ARO 240 6×6 (da, a existat la un moment dat şi aşa ceva, însă ca o mare raritate), însă ARO-ul 6×6 avea motor diesel, iar chestia din clipul acesta sună atât de mult cu o Dacie obişnuită…
Tot ce ştim este că Dacia 1300 6×6 are gardă la sol de 35 de centimetri şi un ecartament optimizat pentru datul pe brazdă. La propriu. Aah, da! Şi are un motor în portbagaj. Atât de multe întrebări, atât de puţine informaţii…
Sperăm să dăm de dânsul într-o bună zi şi să-i ascultăm povestea (şi, evident, să-i inspectăm curioasa maşinărie).